Sondaj: Din ce în ce mai mulţi bărbaţi îşi doresc să fie taţi

245

Din ce în ce mai mulţi bărbaţi îşi doresc să devină taţi, mai concret, 8 din 10 susţin că dintotdeauna şi-au dorit să fie taţi sau cred că într-o zi îşi vor îndeplini această dorinţă, potrivit sondajului Associated Press-WE.

8 din 10 dintre bărbaţii care au participat la sondaj afirmă că dintotdeauna și-au dorit să aibă copii, iar 69% dintre taţi cred că această dorinţă a fost un factor important în luarea acestei decizii. De asemenea, taţii au fost mai convinși decât mamele de faptul că paternitatea ar putea avea efecte pozitive asupra vieţii lor sentimentale sau asupra carierei, notează chron.com.

În luarea deciziei de a avea un copil, atât mamele cât și taţii au spus că au luat în considerare impactul pe care l-ar avea copilul în viaţa lor socială și, de asemenea, au ţinut cont de aspecte precum găsirea partenerului potrivit și bucuria de a avea copii.

Bărbaţii care nu au copii au aceeași perspectivă ca și femeile în ceea ce privește statutul de părinţi într-un viitor apropiat. Pentru bărbaţi, unul dintre principalele motive de a deveni taţi este acela de a duce tradiţia familiei mai departe. Potrivit sondajului, 14% dintre bărbaţi gândesc în felul acesta, comparativ cu 4% dintre femei. Acestea pun mai mult accentul pe dorinţa de a fi părinte, de a crește și educa un copil.

3 sferturi dintre taţi afirmă că erau căsătoriţi în momentul când au avut primul copil. Dintre cei care nu sunt căsătoriţi și își doresc să aibă un copil, un sfert se gândește la posibilitatea de a adopta un copil fără a avea un partener, deși 88% dintre aceștia spun că ar vrea să se căsătorească într-o zi.

Bărbaţii sunt sceptici în ceea ce privește capacitatea unei mame singure de a crește un copil la fel de bine cum ar face-o ambii părinţi. De asemenea, ei cred că numărul din ce în ce mai mare de mame singure este un lucru negativ pentru societate.

Sondajul a fost realizat în perioada 15-23 mai pe 1.277 de subiecţi, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

Niciun articol afișat