10 cauze surprinzătoare ale migrenei

140

Nu mai puţin de 12% dintre americani suferă de migrene, situaţii care implică dureri apăsătoare, sensibilitate la lumină şi zgomot, iar câteodată ameţeală, senzaţie de vomă, stări care pot dura până la 72 de ore, potrivit National Headache Foundation.

Lucrurile care declanşează migrenele variează de la persoană la persoană, de aceea este atât de important ca cei care experimentează în mod frecvent acest tip de dureri să ştie care pot fi cauzele lor, notează Huffington Post.

 

1. Somnul: orarul de somn este foarte important, iar medicii recomandă să există o anumită rutină; fiecare să încerce să se culce şi să se trezească aproximativ la aceleaşi ore, chiar şi sâmbăta şi duminica. În caz contrar, corpul poate experimenta aşa-numitul jet lag temporar.

2. Relaxarea în urma stresului: în timp ce o persoană se află sub efectele stresului, corpul acesteia produce anumite substanţe chimice care, odată cu relaxarea, dispar. Această schimbare chimică poate provoca ceea ce specialiştii numesc „migrene de weekend". Aşa se explică şi faptul că anumite persoane experimentează migrene în prima zi de vacanţă, potrivit concluziilor întâlnirii asociaţiei American Neurological Association.

3. Ploaia: deşi nu există concluzii clare asupra legăturii care ar putea exista între starea vremii şi migrene, se pare că ploaia influenţează apariţia acestora.

 

4. Fluctuaţiile de estrogen: fie că sunt provocate de menstruaţie, de o sarcină, de o naştere, de menopauză sau de consumul de pilule contraceptive, acestea pot declanşa migrene.

5. Alimentaţia: deşi nu există studii concludente, se pare că alimentele care conţin tiramină, cum ar fi vinul roşu, anumite feluri de brânză, carnea procesată sau cele care conţin tanin, cum ar fi vinul roşu, ceaiul, cafeaua sau sucul de mere, pot declanşa o migrenă.

6. Mirosuri tari: pentru unele persoane care suferă de migrene, lumina intensă sau mirosurile tari, cum ar fi cel al unui parfum sau fumul de ţigară pot fi cauze ale acestei afecţiuni.

7. Consumul de cafea: prea multă cofeină poate declanşa o migrenă.

8. Consumul de alcool: corpul metabolizează alcoolul, transformându-l în acetat, substanţă ce poate provoca o migrenă.

9. Sexul: acesta poate declanşa o migrenă, datorită schimbărilor chimice care au loc în creier.

10. Omiterea mesei de prânz: rutina este foarte importantă pentru cei care suferă în mod frecvent de migrene, iar omiterea mesei de prânz poate provoca dureri de cap, posibil din cauza scăderii nivelului de glucoză.