Sunt primii născuţi mai inteligenţi decât fraţii lor?

373

Primii născuţi se descurcă mai bine la școală decât fraţii lor mai mici, iar fenomenul ar putea fi explicat de comportamentul părinţilor în ceea ce îi privește pe copii, susţin cercetătorii americani într-un studiu publicat de Biroul Naţional pentru Cercetare Economică.

Autorii studiului, V. Joseph Hotz (Universitatea Duke) și Juan Pantano (Universitatea Washington, St. Louis) au analizat evaluările oferite de mamele care au participat la studiul National Longitudinal Survey of Youth, desfășurat în 1979, legate de copiii acestora.

Potrivit rezultatelor, 34% dintre mame au apreciat că primul lor născut era „unul dintre cei mai buni elevi din clasă", în raport cu numai 27 de procente dintre copiii născuţi ai patrulea. De asemenea, numai 1,8% dintre mame au afirmat că primul lor născut este „aproape codașul clasei", faţă de 3,6 care au afirmat acest lucru despre al patrulea născut.

Totodată, cercetătorii au descoperit diferenţe de comportament și reguli aplicate de părinţi copiilor, în funcţie de ordinea nașterii. De exemplu, ei au observat că primii născuţi au crescut într-un mediu mult mai bine reglementat în ceea ce privește urmărirea programelor de televiziune, în raport cu ceilalţi copii, lucru care a influenţat diferit copiii. De asemenea, primii născuţi au cu 10% mai multe șanse de a fi monitorizaţi intens de părinţi în ceea ce privește temele, faţă de mezini. În același timp, primul născut are cu 6,6% mai multe șanse de a fi pedepsit de părinţi, iar nivelul de supraveghere a micuţului să crească atunci când rezultatele sale școlare sunt slabe, în raport cu al patrulea născut.

Studii anterioare au scos în evidenţă și alte teorii care explică de ce primii născuţi obţin rezultate mai bune la școală. Una dintre acestea se referă la timpul mult mai îndelungat pe care cel dintâi născut îl petrece alături de părinţi, în raport cu fraţii săi mai mici. O altă teorie sugerează că de vină ar putea fi factorul genetic. Următorii copii sunt născuţi atunci când mama înaintează în vârstă, lucru care ar putea să diminueze „înzestrarea genetică" pe care o primește bebelușul. O a treia teorie se referă la dificultatea de creștere a primul născut, în cazul în care acesta este un „copil problemă". Din această cauză, performanţa viitorilor copii poate fi rezultatul prejudecăţii părinţilor. A patra teorie face referire la oportunitatea primului născut de a-l învăţa pe fratele mai mic, lucru care îl ajută să dezvolte anumite abilităţi de învăţare. Un alt aspect este reprezentat de eventualele rupturi în ceea ce privește familia (de exemplu, divorţul părinţilor), mult mai frecvente după nașterea primului copil și care îi afectează negativ pe copiii născuţi ulterior. Nu în ultimul rând, părinţii sunt mult mai îngrijoraţi de modul în care se vor descurca cu primul lor născut. Teama de a greși îi face să investească mai mult în educaţia acestuia.