Teama care nu te lasă să trăiești

2544

Temerile pe care astăzi nu le învingi se vor transforma mai târziu în regrete. Pentru că „tot ce îţi dorești este de partea cealaltă a fricii", după cum observa scriitorul Jack Canfield, iar, uneori, oportunitatea provocării pe care te-ai temut să o accepţi nu se va mai întoarce.

Inevitabilul sfârșit îi face pe oameni să mediteze mai mult la temerile pe care nu și le-au confruntat de-a lungul vieţii și să privească spre aceastea cu regret. De-a lungul carierei sale, Bronnie Ware, asistentă medicală care îngrijea pacienţii pe moarte, a ascultat părerile de rău ale celor care mai aveau puţin de trăit, scrie Huffington Post. În urma experienţei, ea a scris cartea Cele mai mari cinci regrete ale muribunzilor. Două dintre aceste regrete se referă la temerile care i-au împiedicat să acţioneze în anumite circumstanţe.

„Aș vrea să fi avut curajul de a trăi viaţa așa cum îmi doream eu, nu așa cum se așteptau ceilalţi să o trăiesc”, este una dintre cele mai mari păreri de rău rostite pe patul de moarte. De-a lungul vieţii, ne lăsăm influenţaţi de prieteni, de familie, de imaginea creată de media și chiar și de manechinele din vitrinele magazinelor. Uităm să trăim o viaţă autentică în care să nu jucăm rolul altcuiva decât al nostru.

Frica de a-ţi dezvălui adevăratele sentimente se transformă în regrete mai târziu și nu numai pe patul de moarte. Transpunerea trăirilor interioare în cuvinte poate fi uneori exact acel element care îţi transformă viaţa și care îţi oferă oportunitatea de a fi fericit și împăcat cu tine însuţi. De la împărtășirea sentimentelor de dragoste faţă de o persoană specială pentru tine și până la mărturisirea stărilor negative provocate de cineva, enunţarea trăirilor interioare are o putere eliberatoare.

Marc Chernoff, coautorul blogului de dezvoltare personală Marc and Angel, a început să mediteze la propriile frici care îl ţin în loc după o experienţă ca voluntar la un centru de donat sânge. Una dintre donatoare, înspăimântată de faptul că i se va lua sânge, i-a spus că nu renunţă să facă acest lucru chiar dacă îi este frică. Motivul ei: „Frica nu ar trebui să mă oprească să fac ceva corect.” În urma acestei întâmplări, el a descoperit o serie de temeri pe care le avem și pe care vom regreta că nu le-am înfruntat.

Printre ele se numără și teama de a te afirma, de a avea încredere că prin propriile forţe poţi reuși. Iar în spatele acestei frici se pot ascunde și alte temeri pe care, la un moment dat, s-ar putea să regretăm că le-am lăsat să ne conducă. Teama de eșec, teama că nu ești pregătit sau că momentul nu este oportun ne determină să ne concentrăm asupra propriilor insecurităţi. Eșecul nu este însă un capăt de drum, ci doar o altă provocare și o oportunitate către succes. Iar timpul potrivit nu este o dată într-un calendar, ci un moment pe care tu singur îl creezi. „Nu te vei simţi niciodată 100% pregătit, pentru că nu vei fi niciodată 100% complet”, scrie Chernoff. Iar acest lucru se produce deoarece „te dezvolţi în fiecare zi”.

Regretele pe care le nutrim stau mărturie faptului că, la un moment dat în viaţa noastră, ne-am fi dorit să acţionăm altfel. Iar meditarea asupra propriilor păreri de rău poate schimba cursul lucrurilor, chiar dacă nu avem încă puterea de a da timpul înapoi și de a lua alte decizii în trecut. Ele ne oferă șansa de a face o transformare acum, în prezent, pentru a nu lăsa loc regretelor pe viitor.