Tineri americani îşi arată respectul pentru cei decedaţi, care nu au familii sau prieteni

73

Incapactatea financiară a unor familii de a-şi îngropa sau incinera morţii, dar şi tot mai multe persoane care mor fără a avea membri ai familiei sau prieteni care să îi înmormânteze au determinat un grup de tineri din Kentucky şi Louisville să se ocupe personal de serviciile de înmormântare pentru aceste persoane.

Fiecare stat american are propria legislaţie în ceea ce priveşte administrarea cadavrelor de care nu se ocupă nimeni, dar cea mai mare problemă o constituie costul ridicat al unei înhumări. În medie, acest preţ este de 6.500 de dolari, arată National Funeral Directors Association, citat de Associated Press. Acest preţ include totul, de la cumpărarea locului de veci până la buchetele de flori care sunt aşezate pe monumentul funerar.

Însă dincolo de latura financiară a problemei, câţiva liceeni americani au decis să facă un pic mai mult pentru cei singuri sau prea săraci. Elevii şi alţi voluntari de la şcoli religioase sau laice din câteva state americane au decis să se îngrijească personal de serviciile de înhumare. Niciun voluntar nu îl cunoaşte pe cel care stă în coşciugul din faţa lor, dar consideră că, întrucât nimeni un vine pe lume singur, ar trebui să plece de pe această lume la fel.

Voluntarii se ocupă de priveghi şi citesc câteva texte biblice înaintea înmormântării propriu zise. „Există o poveste în spatele fiecăruia dintre aceste coşciuge. Nici unul dintre noi nu îi cunoaşte pe aceşti oameni, dar nimeni nu şi-ar dori să fie singur pe ultimul drum", a declarat Daniel Zoeller, directorul Trinity High School din Louisville.