Etichetă: inmormantare

Preoţii de pe lângă Cluj propun renunţarea la coroanele funerare

Adunarea Parohială din Someșeni, judeţul Cluj, a luat o decizie care i-a surprins pe credincioși. Preoţii au hotărât ca la înmormântările din parohia Someșeni oamenii să nu mai aducă coroane funerare, așa cum cere tradiţia, și au pus mai multe afișe la biserici în acest sens.

Prea sărac pentru a muri

Ne-am obişnuit deja cu ideea că egalitatea reprezintă un concept care are prea puţin suport în lumea reală. Uneori nu suntem egali nici măcar în faţa morţii. Oare banii sunt cei care trebuie să vorbească chiar și pentru lumea de dincolo?

Înmormântările ecologice „oferă mai mult spaţiu învierii”

Pentru americanul John B. Johnson, înmormântarea este gestul final prin care cineva poate avea grijă de Pământ, dar și o împlinire a textului biblic: „Căci ţărână ești și în ţărână te vei întoarce."

Africa de Sud şi-a înmormântat „cel mai de seamă fiu”

Nelson Mandela, supranumit cel mai faimos şi iubit fiu al Africii de Sud, s-a întors pe pământul natal, din orăşelul Qunu, pentru a fi înmormântat în cadrul unei ceremonii restrânse.

Lumea întreagă îşi ia rămas-bun de la Nelson Mandela

Peste o sută de şefi de stat şi de guvern de pe toate continentele şi zeci de mii de sud-africani au înfruntat ploaia torenţială de pe Stadionul Naţional din Johannesburg pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Nelson Mandela, primul preşedinte democrat al ţării.

Toate cimitirele îl refuză pe Tamerlan Tsarnaev

Niciun cimitir din Massachusetts nu acceptă să-l îngroape pe Tamerlan Tsarnaev, suspectul în atentatul din 15 aprilie de la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi și peste 260 de răniţi, scrie USA Today.

Tineri americani îşi arată respectul pentru cei decedaţi, care nu au familii sau prieteni

Incapactatea financiară a unor familii de a-şi îngropa sau incinera morţii, dar şi tot mai multe persoane care mor fără a avea membri ai familiei sau prieteni care să îi înmormânteze au determinat un grup de tineri din Kentucky şi Louisville să se ocupe personal de serviciile de înmormântare pentru aceste persoane.

BOR se opune vehement practicii incinerării celor decedaţi

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române le-a cerut preoţilor să le explice credincioşilor ortodoşi că incinerarea morţilor este o procedură inacceptabilă pentru Biserică.

Aruncarea în mare a lui Osama a fost o soluţie prudentă

Știrea că trupul lui Osama Ben Laden a fost aruncat în mare a atras atenţia întregii lumi. Oficialii americani susţin că gestul a fost unul de prudenţă și cea mai bună soluţie în condiţiile date. Liderii musulmani critică gestul ca o greșeală strategică și neconformă tradiţiilor islamice.

Proteste la înmormântarea militarilor gay

Biserica baptistă Westboro din Kansas a atras atenţia întregii Americi pentru protestele sale organizate la înmormântarea unor militari americani homosexuali. Miercuri 2 martie i s-a dat recunoscut oficial dreptul de a organiza astfel de proteste. 

Înmormântarea deosebită a Mădălinei Manole a atras atenţia presei internaţionale

Cazul Mădălinei Manole a atras atenţia presei internaţionale. Mai multe agenţii de știri au informat cu privire la decesul artistei. Dincolo de tragismul cazului, de informaţii cu privire la ancheta în curs, ceea ce a atras atenţia, și se observă din titluri, este serviciul de înmormântare oferit artistei.