Evadarea creștinilor din lume

27

Timp de douăzeci de ani, între anii 1990-2010, în urma eforturilor depuse de anumite ţări pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (Millennium Development Goals) fixate de Organizaţia Naţiunilor Unite s-a reușit scoaterea a 700 de milioane de oameni din sărăcie extremă, iar aproximativ 21 de milioane de vieţi au fost salvate prin combaterea malariei și a tuberculozei. Toate aceste rezultate au fost consecinţa eforturilor concertate ale ONU, ale guvernelor, unor ONG-uri sau ale persoanelor fizice și fundaţii.

Totuși, mulţi creștini par desprinși de acest efort, spune Richard Stern, președintele World Vision, într-un articol semnat pentru Huffington Post. O posibilă explicaţie pentru această situaţie, crede Stern, constă în neîncrederea tradiţională faţă de agenţiile ONU și politicile guvernamentale. Să fie aceasta, însă, singura explicaţie? Cum ar putea fi înţeleasă lipsa de susţinere pentru eforturile de eradicare a sărăciei din partea creștinilor în condiţiile în care, în opinia lui Stern, aceștia au datoria să se implice, ca o cerinţă expresă a Scripturii?

În ciuda eforturilor comunităţii internaţionale, comunitatea creștină globală pare să neglijeze rolul ONU în eradicarea sărăciei extreme. Deși lumea a progresat din punct de vedere al cunoștinţelor, știinţei și resurselor, sărăcia extremă continuă să provoace suferinţă. În opinia lui Stern, acest fapt ar putea să fie schimbat. O condiţie este ca prin implicarea lor, creștinii să aducă o perspectivă unică asupra sărăciei, devenind astfel agenţi de stimulare a schimbării.

Însă, o asemenea transformare nu poate fi rezumată doar la manifestarea „milei" creștine. Într-un alt articol publicat pe Christianity Today, același președinte al World Vision afirma că „sărăcia este mai mult decât lipsa bunurilor materiale". Din perspectiva lui, manifestarea sprijinului creștin doar prin oferirea de bunuri materiale nu rezolvă problema sărăciei. Soluţia ar trebui să fie iniţierea unor programe de reformă în domeniul social, economic sau educaţional care ar viza și problemele conexe ale sărăciei, precum alcoolismul, inegalitatea socială, abuzurile sau violenţa.

Dar, tocmai în privinţa acestor reforme devin evidente dificultăţile de raportare ale creștinilor faţă de societate. Teologul Calvin B. Rock, doctor în etică religioasă, consideră că problema pentru biserica de astăzi este aceea de a reconcilia aspectul dreptăţii sociale cu misiunea sa evanghelică. Deoarece văd nedreptatea ca fiind, în principal, un rezultat al unor sisteme care operează în arena seculară, bisericile creștine percep structurile laice în afara domeniului lor de responsabilitate, ceea ce presupune și limitarea eforturilor lor de justiţie socială. De aici derivă și tensiunea dintre a „face dreptate" și „a predica", fapt care determină perceperea doar a uneia dintre ele ca prioritară, spune Rock. Acesta este motivul pentru care majoritatea creștinilor sunt reticenţi faţă de implicarea în activităţi civice și manifestă preocupări minore faţă de schimbările sociale.

În aceste condiţii, ce ar trebui să se schimbe în atitudinea creștinilor? Mircea Platon, autor și doctorand în istorie la Ohio State University, în cartea Măsura vremii: îndemn la normalitate consideră că necesară ar fi o schimbare de percepţie. El pleacă de la premisa că Împărăţia lui Christos nu e din lumea aceasta, și tocmai această distincţie pretinde creștinilor să trăiască cu o dublă cetăţenie. În opinia sa, biserica nu poate „lipsi motivat", nu poate absenta refugiindu-se în rugăciune, ea trebuind să fie o prezenţă care transfigurează, care responsabilizează și preface lumea.

Însă, pentru iniţierea unor reforme care să genereze schimbare este necesară o implicare activă în societate. Conștientizând rezervele asumării de către creștini a rolului de decidenţi politici, autorul român constată că o atitudine de distanţare a creștinilor faţă de problemele seculare nu face decât să amplifice și mai mult răul din societate: „Politica nu e mai 'căzută' decât o facem noi să fie. Cine se închide în debara ca să-și vadă de suflet și să nu se contamineze cu 'răutatea lumii', acela să știe că bate doar mătăniile nimicniciei."