În fiecare an, de 2 aprilie se marchează Ziua Mondială de Conștientizare a autismului. Este o iniţiativă necesară în circumstanţele în care numărul copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist crește constant. Dar este și o zi tristă pentru miile de părinţi care se întreabă ce vor face copiii lor după ce ei nu vor mai fi. Se spune că cei mai mulţi dintre acești copii nu vor reuși să se descurce ca adulţi, dar acesta nu este un adevăr universal. Reportajul ziarului Adevărul despre viaţa compozitoarei Corina Vlad arată cât de independenţi pot fi adulţii cu forme de autism ușoare.

La 51 de ani, povestea Corinei Vlad are potenţialul de a schimba percepţia despre autism a celor care o citesc. Ca să fim mai exacţi, Corina Vlad suferă de sindrom Asperger și de ADHD. Este o formă a bolii înalt funcţională, cu capacităţi adaptative mai bune, comparativ cu sindromul Kanner clasic.

Ca mai toţi copiii care suferă de o afecţiune din spectrul autist, Corina a vorbit târziu și, mai bine spus, a cântat, nu a vorbit. Atunci a fost catalogată drept „copil special”. Și a crescut să fie o doamnă specială, pe care nu toată lumea o înţelege, cel puţin nu vecina din apartamentul de jos care cheamă poliţia atunci când Corina se apucă să cânte la pian.

Într-adevăr, nu este un sunet plăcut, asta recunoaște și ea. Din cauza bolii, cântecele nu sunt line, sunt sacadate și notele cumva forţate. Cu toate acestea, pianul este motivul pentru care a ajuns ca, la 51 de ani să poată trăi fără soţ, fără copii, doar cu ajutorul unei bune prietene, care o ajută la treburile de zi cu zi, precum curăţenia, cumpărăturile, mâncarea.

Prima melodie a compus-o în clasa întâi. Procesul este la fel și acum, noaptea melodiile îi ajung în vis legate frumos de la cap la coadă. Cum se trezește, cântă câteva note și le trece pe hârtie. După mai multe „sesiuni” are o compoziţie. Când era mică, însă, i le cânta mamei și ea le trecea pe o hârtie. Dar nici învăţătoarea, nici colegii nu știau ce se întâmplă noaptea în visele ei. Pentru ei era doar o fată ciudată, naivă, care obișnuia să deranjeze orele și nu vroia să se maturizeze odată. În anii ’60-’70, când Corina era copil, autismul nu era o boală recunoscută de către psihiatrii români. Și dacă și acum copiii sunt răi faţă de colegii lor autiști despre care știu că au o problemă, ne putem imagina doar glumele pe care le făceau colegii pe seama Corinei. Un aspect pozitiv al bolii este că ea nu putea să își dea seama de răutatea lor, ci doar de diferenţa dintre ea și ei.

Într-un final, părinţii au dus-o la Spitalul nr.9 din capitală unde a fost diagnosticată cu schizofrenie. Pe atunci, Corina era abia în clasa a șasea. A putut, totuși, să meargă în continuare la o școală normală, unde se chinuia cu materiile pe care nu le înţelegea în mod natural. Cu toate acestea, nu a avut probleme să intre la Liceul de Muzică, unde a fost apreciată de profesoarele de canto și pian care au încurajat-o să meargă la Conservator. La examen, Corina a trecut proba de canto, dar a picat examenul din cauza imposibilităţii de a avea mișcarea scenică cerută de o scenă de operă.

Brusc, Corina s-a simţit adult, iar lumea o împingea să lase la o parte „copilăriile”. „Voiam să dorm atât de mult până să mor. Aşa eram de supărată că nu mai eram copil! Mi-era frică de viaţă, nu mai voiam să trăiesc. Mi se părea că-s o povară pe capul părinţilor”, povesteşte Corina acum, când niciunul dintre părinţi nu mai este lângă ea.

Datorită diagnosticării cu schizofrenie, Corina poate primi ajutor de la statul român. Această hibă a sistemului îi costă pe tinerii autiști care au trecut de 18 ani stigmatul unui diagnostic de schizofrenie, dar și privarea de a terapie potrivită, conform psihoterapeutul Petre Bădoiu, coordonatorul singurului Centru gratuit pentru Tineri şi Adulţi cu Tulburări de Spectru Autist, pe care Corina îl frecventează săptămânal. Într-un final, la insistenţele mai multor organizaţii neguvernamentale pentru persoane cu autism din România, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-au angajat să modifice ordinul care prevede criteriile de încadrare într-un grad de handicap, prin introducerea capitolului „Evaluarea gradului de handicap la persoanele adulte cu vârsta cronologică de peste 18 ani cu tulburări de spectru autist”.

Când nu este la Centru, Corina este la biserică. Născută ortodoxă, s-a îndepărtat de această biserică pentru că slujbele i se păreau tare „încâlcite” și greu de înţeles. La catolici, însă, muzica i-a oferit o scăpare din problemele ei zilnice. Ba chiar a fost primită în corul de tineri al Bărăţiei, cea mai veche biserică romano-catolică din Bucureşti.