IBM a împlinit 100 de ani de activitate

33

Faţă de relativ noile branduri Google, Apple sau Facebook, compania IBM este un adevărat veteran în domeniul tehnologiei computerizate. International Business Machines a împlinit săptămâna aceasta venerabila vârstă de 100 de ani.

Pe data de 16 iunie 1911 trei companii s-au unit pentru a forma Computing Tabulating Recording Co. (numele actual a fost adoptat în anul 1924). Specializarea acestor companii erau cântarele, aparatele de pontaj sau de feliat produse și alte mașinării. Forţa din spatele IBM a fost Thomas J. Watson Sr., un șef foarte strict, dar și creativ, sloganul „Think" aparţinându-i și devenind marcă înregistrată a firmei încă din anul 1935. A fost declarat la moarte, în 1956, cel mai mare agent de vânzări al lumii. Nu i-au lipsit acuzele de implicaţie în ocultism dar și o relaţie apropiată și apoi tensionată cu sistemul nazist.

Watson și fiul său au dus IBM în epoca computerelor, compania prezentând pe piaţă pentru prima oară ideea și posibilitatea de a salva un document electronic, de a folosi un card pentru a scoate banii din bancomat sau de a scana un produs la casă într-un supermarket. IBM a oferit primul hard drive magnetic în 1956 și prima dischetă în 1971, iar în 1960 au dezvoltat primul cod de bare și tehnologia pentru banda magnetică a viitoarelor cărţi de credit.

„Ei au constituit piatra unghiulară a întregii industrii și a devenit miezul industriei computerelor din America", spune Bob Djurdjevic, fost angajat IBM și președinte al Annex Research. La finalul anilor '60s IBM a fost considerată singura companie de înaltă tehnologie în primele 10 locuri ale topului Fortune 500. IBM a prezentat primul computer personal în 1981, cu chipuri Intel și software Microsoft.

În plan social a fost între primele companii care a plătit concediile angajaţilor săi și le-a oferit asigurări de viaţă. Cu mult înaintea lui Google și a celorlalţi giganţi a oferit angajaţilor săi servicii de întreţinere corporală sau mese gratuite. A fi angajat la IBM devenea o carieră pe viaţă, mulţi angajaţi glumind pe seama acronimului IBM – „I've Been Moved" (am fost mutat).

Astăzi IBM are profituri anuale de 100 de miliarde, clasându-se pe locul 18 în topul Fortune 500. Este de trei ori mai mare ca Google și aproape dublu faţă de Apple. Compania investește aproximativ 6 miliarde de dolari anual în cercetare, aceasta fiind și baza dosarului „Five in Five" care conţine cinci predicţii tehnologice pentru următorii cinci ani. „Inventatorii IBM încep următorii 100 de ani de inovaţii – creând tehnologii ce prezic şi reduc ambuteiajele în oraşe, salvează vieţile copiilor născuţi prematur prin detecţia anomaliilor într-o fază incipientă, culeg energia în exces din reţeaua electrică pentru a alimenta vehiculele electrice, şi ajută populaţia analfabetă să aibă acces la Internet prin intermediul vocii", afirmă oficialii IBM, conform Agerpres.