J.Assange: „E posibil ca Internetul să ne înrobească”

19

Julian Assange, fondatorul site-ului Wikileaks, ce a publicat documente provenite din scurgeri de informaţii, a lansat o carte în care afirmă că lumea se află într-un moment foarte important.

Potrivit lui Assange, co-autor al cărţii, este posibil ca Internetul să ne elibereze, dar în egală măsură să ne şi înrobească. Cartea, care se numeşte „Cybherpunks: Freedom and the Future of the Internet" (Rebelii online: Libertatea şi viitorul internetului") dezbate problema monitorizării pe care organizaţiile guvernamentale o fac, a fenomenului distribuirii de fişiere şi a încercărilor de a pune capăt pirateriei online.

Assange îi condamnă pe cei care sunt dispuşi să colaboreze cu cei care colectează date personale, dar îi laudă pe rebelii care folosesc criptografia (ramură a matematicii care se ocupă cu securizarea informaţiei precum şi cu autentificarea şi restricţionarea accesului într-un sistem informatic) pentru a se proteja de monitorizarea corporaţiilor.

Cartea a fost publicată, în ciuda faptului că Assange se află, din luna august, în ambasada statului Ecuador din Londa, care i-a oferit azil diplomatic. Autrităţile britanice doresc extrădrarea lui Assange în SUA, unde acesta este acuzat că, prin dezvăluirile de pe site-ul Wikileaks, pune în pericol securitatea naţională şi că nu dă dovadă de obiectivitate.