„Mai mult decât prinţese” – Învăţându-le pe fetiţe să ţintească sus

89

Fetiţelor le plac păpușile, iar băieţeilor le plac mașinuţele. Cu mici excepţii, așa e de când lumea, dar oare așa trebuie să continue să fie? Debie Sterling, fondatorul Companiei de Jucării "Goldie Blox", spune că nu, și vine cu argumente forte, între care cel mai puternic, mărturisește ea, este chiar povestea vieţii ei.

„Când eram mică și veneau rudele în vizită la noi, mă luau de bărbie și îmi ziceau: Debbie, ești atât de deșteaptă. Bravo!». Dar eu voiam să fiu drăguţă, nu mă interesa să fiu deșteaptă”, povestea Sterling într-un recent discurs TED.

Lucrurile ar fi continuat așa dar, în clasa a XII-a, profesoara de matematică, pe care Debbie o rugase să îi scrie o recomandare pentru facultate, i-a sugerat că ar putea excela în domeniul ingineriei. Debbie povestește cum ideea i-a persistat în minte și a ajutat-o nu doar să reziste, ci să exceleze într-un domeniu de lucru în care bărbaţii par a avea exclusivitate.

Experienţa personală a inspirat-o să își dorească să își asume ca misiune reducerea diferenţelor de gen în știinţe, tehnologie, inginerie și matematică. Un obiectiv măreţ care, ca orice obiectiv măreţ, are nevoie de pași concreţi pentru a putea fi atins cândva. Pasul semnificativ la care s-a gândit Debbie a fost acela de a le educa pe fetiţe, încă de când sunt mici, să își dezvolte nu doar capacităţile verbale și interpersonale, ci și pe acelea de gândire în spaţiu și rezolvare de probleme – pe care societatea le insuflă mai degrabă băieţilor.

Așa că a lansat GoldieBlox, un set de cărţi+jucării de construcţie care îi încurajează pe cei mici să parcurgă povestea fetiţei-inventator, Goldie, care rezolvă probleme construind mecanisme simple.

Proiectul ei, lansat în 2012, s-a bucurat de succes încă din primele zile când a fost postat pe site-ul de strângere de fonduri Kickstarter. Obiectivul lui Debbie era ca, spunând povestea proiectului, să reușească să strângă 150.000 de dolari în 30 de zile. Și-a atins target-ul în doar 4 zile, până la sfârșitul perioadei de 30 de zile reușind să adune peste 285.000 de dolari.

Idei precum cea a lui Debbie prind la public, pentru că tot mai mulţi părinţi rezonează cu separarea de imperiul jucăriilor roz care au înghiţit de-a dreptul raioanele de jucării pentru fetiţe. Împotriva omniprezentelor prinţese Disney circulă reale campanii de presă. Oamenii și-au pus serios problema că prinţesele nu promovează stiluri realiste de viaţă, încurajând fetiţele să își dezvolte tipare de identitate neadaptate la lumea reală. Chestiunea a fost atât de amplu dezbătută în Statele Unite, încât Disney a decis să introducă în filmele sale și personaje feminine atipice pentru producţiile obișnuite ale companiei. E cazul unor personaje recente, precum Rapunzel („O poveste încâlcită") și Merida („Neînfricata").

Jucăriile de la GoldieBlox ar putea fi doar o poveste de marketing, dacă ne gândim că, deși a urmat o carieră de inginer, Debbie Sterling a deţinut, în ultimii 7 ani, poziţia de consultant de strategie de marketing pentru branduri ca Microsoft, T-Mobile, Organic Valley și New York Knicks. Însă contează mai puţin dacă misiunea GoldieBlox este una autentică. Succesul proiectului arată că lumea este pregătită să facă pasul pentru diminuarea prăpastiei de gen în domeniile tehnologice. Semn că nevoia exista deja.