România va găzdui cel mai puternic laser din lume

59

Guvernul a avizat ieri parametrii tehnici şi economici pentru construirea celui mai puternic laser din lume în localitatea Măgurele, din judeţul Ilfov.

Proiectul este o investiţie în valoare de 389 milioane euro, derulat în parteneriat cu Cehia şi Ungaria şi sub monitorizarea Comisiei Europene, prin Programul privind Creşterea Competitivităţii Economice. Suma va fi acoperită în proporţie de 80% din fonduri ale Uniunii Europene, iar România va cofinanţa 20% din costul investiţiei.

Acesta este cel mai mare proiect de cercetare ştiinţifică realizat vreodată în ţară, România fiind desemnată să găzduiască cel mai puternic laser construit vreodată în lume.

Laserul va avea o putere de 10 petawatt (un cvadrilion de vati, adica 10 la puterea a cincisprezecea) şi va fi utilizat în fizică, chimie, ştiinţa materialelor, dar şi în aplicaţii industriale, în IT&C şi în medicină. Laserul ar putea fi folosit în diferite domenii, precum cercetarea medicală şi neutralizarea deşeurilor atomo-nucleare