Viziunea lui Orwell și coșmarul nostru

55

Deja este aproape un an de când scriem regulat despre mecanismele prin care guvernele ne supraveghează, și nu degeaba. Se pare că avem de descoperit o întreagă panoplie de tactici cel puţin îndoielnice de spionaj comercial, militar, personal etc. Doar săptămâna trecută s-a descoperit că nu mai puţin de 1,8 milioane de oameni au fost înregistraţi între 2008 si 2010, printr-un program care a filmat şi stocat imagini prin web-cam-urile utilizatorilor Yahoo!

De la dezvăluirile lui Edward Snowden despre programul de spionaj global derulat de NSA, subiectul a căpătat o amploare care crește constant și care scoate la iveală noi orori despre lucruri care se întâmplă în această lume, care ne pot afecta în mod direct și despre care nu știam absolut nimic.

Încă ceva ce nu știam

Cristopher Soghoian, cercetător privat în domeniul tehnologiilor de supraveghere guvernamentală, a vorbit la o conferinţă TED despre o întreagă industrie de companii private, de la care guverne din întreaga lume cumpără tehnologii prin care pot să intre în calculatorul oricui, să fure documente și să monitorizeze activitatea persoanei respective, prin pornirea camerelor incorporate, fără ca acestea să se aprindă. Nu era niciun secret că guvernele pot intercepta telefoane și mesaje, dar acum nu mai este vorba despre interceptarea unor apeluri, ci de invadarea spaţiului privat exact la fel cum o fac și hackerii. Nu mai există nicio diferenţă.

O întreagă industrie în plină expansiune, care în fiecare an produce în jur de 5 miliarde de dolari, sprijină programele de monitorizare ale populaţiei. Guvernele care au bugete impresionante au și capacitatea să își construiască propriile programe de supraveghere, așa cum este cazul Statelor Unite, dar multe alte ţări ajung să le cumpere „de pe tarabă”.

O companie care vinde astfel de programe doar către guverne este Gamma, din Germania, ale cărui documente au fost găsite în sediul poliţiei secrete din Egipt, după ce guvernul a căzut în 2011. Se pare însă că egiptenii au folosit doar o variantă demo a programului, trimisă de companie în vederea încheierii unui contract, care nu s-a mai concretizat. Directorul firmei a declarat în repetate rânduri că intenţia a fost să le dea guvernelor unelte prin care să poată urmări și găsi teroriști, pedofili etc., însă și el a recunoscut că odată ajunse la guvernele respective nu poate garanta pentru ce vor fi folosite.

Ceva de speriat

Autoarea cărţii Dragnet Nation, Julia Angwin, notează că în Statele Unite această activitate de urmărire a indivizilor prin toate și orice mijloace a devenit atât de ubicuă, încât există un pericol real ca SUA să se transforme într-un stat represiv, de supraveghere în masă. Pentru a-și susţine ideea, Angwin scrie în cartea ei despre tot felul de întâmplări despre guverne și corporaţii care strâng date de pe internet, e-mail, telefoane mobile, despre noi tehnologii de recunoaștere facială, care fac o lectură deloc liniștitoare, scrie Jake Whitney, care a făcut recenzia cărţii pentru The Daily Beast.

Whitney spune că pe alocuri poveștile sunt scrise să sperie, dar că există date care îi susţin cazul. El dă ca exemplu cel mai recent Index al Libertăţii Presei, în care SUA a scăzut 12 locuri de anul trecut, ajungând pe poziţie 46 din 180 de ţări, în timp ce un raport ONU pe 2013 nota că „interferenţa necuvenită în intimitatea personală poate să ducă direct și indirect la limitarea dezvoltării de idei și împărtășirea lor”.

Scepticii spun că este ușor să ignori ce se întâmplă dacă nu ai nimic de ascuns, însă este vorba despre mai mult de atât. De exemplu, Angwin scrie în cartea sa despre studii care au arătat că supravegherea creează o cultură a fricii, care a început deja să afecteze anumite drepturi de bază, precum dreptul la exprimare și libertatea presei. Ea citează și studii care ar indica că supravegherea necontenită provoacă anxietate și autoreprimare la adulţi, iar la copii, o ezitare în a învăţa, în a se dezvolta.

Ca soluţie, Angwin propune crearea unei Agenţii pentru Protecţia Informaţiilor, ceva ce, după cum spune Whitney, pare scos din celebra cartea a lui George Orwell, și nu se știe cât de mult ar ajuta încă un aparat de stat și mai multă birocraţie. Cu toate astea, pare totuși clar că se impun niște limite, că este de ajuns și începe să fie de-a dreptul periculos. Informaţiile se adună și circulă repede mai departe, la guvern sau la companii, ceea ce nu este deloc un proces prea meticulos sau bine pus la punct. Verificându-se pe ea însăși, de exemplu, Angwin s-a găsit portretizată de către un broker de date ca fiind asiatică, singură și fără studii liceale, lucruri care sunt toate neadevărate. Iar dacă asigurarea unui loc de muncă, unui împrumut la bancă, asigurarea de sănătate sau cea pentru casă vor fi determinate de informaţiile care ajung la brokerii de date, atunci ar trebui să ne punem mari semne de întrebare dacă suntem dispuși să acceptăm așa ceva.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.