Etichetă: alaptarea la san
Alăptarea le-ar putea feri pe tinerele mame de cancer
Practicarea alăptării aduce numeroase beneficii nu doar copiilor, prin dezvoltarea anticorpilor necesari sistemului imunitar, ci și tinerelor mame, susţine un nou studiu, publicat de Jurnalul American de Nutriţie Clinică.
Alăptarea ferește copiii de depresie atunci când ajung la maturitate
Oamenii care au fost alăptaţi la sân ca și bebeluși au un risc mai mic de a suferi de depresie la maturitate, conform unui studiu realizat de cercetători din Germania și publicat în revista de specialitate Psychotherapy and Psychosomatics.
Alăptarea le face pe mame mai curajoase
Oamenii de ştiinţă nu contenesc în a aduce argumente în favoarea alăptatului la sân. Dacă, până acum, argumentele vizau binele copilului, iată că cel mai recent beneficiu este unul al mamelor.
Prima vacă clonată ce va da lapte asemănător celui uman
Un laborator argentinian a anunţat că a clonat prima vacă din lume ce poate da lapte cu calităţi asemănătoare laptelui matern produs de organismul uman.
Alăptaţi la sân, scăpaţi de problemele comportamentale
Potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Oxford (Marea Britanie), copiii alăptaţi la sân au mai puţine probleme comportamentale.
VIDEO: Alăptarea la sân este componenta cheie a viitorului copiilor
În săptămâna 1-7 august, în mai mult de 170 de ţări ale lumii are loc „Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân", eveniment propus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. La 20 de ani de la declaraţia Innocenti a UNICEF și după o reducere cu 4,2 milioane de decese în rândul copiilor sub 5 ani, evenimentul este...











