Etichetă: greseli de consum

4 greşeli pe care le comitem atunci când mâncăm

Dacă eşti primul care se ridică de la masă, nu mesteci mâncarea suficient sau mănânci mult şi pe nerăsuflate, înseamnă că şi tu comiţi câteva din greşelile legate de alimentaţie. Află care sunt cele mai nocive obiceiuri pe care le avem atunci când luăm masa şi cum pot fi acestea înlăturate.

Trei greşeli pe care le fac vegetarienii

Atât consumul de alimente nesănătoase cât şi consumul celor sănătoase în cantităţi greşite sau combinaţii nepotrivite pot avea efecte nedorite asupra organismului şi stării de sănătate.