utah

Utah luptă pentru căsătoria tradiţională în SUA

Guvernul statului Utah, Gary Herbert, a anunţat că statul nu va lua în considerare un număr de 1.700 de căsătorii homosexuale, înregistrate între decizia unui judecător de a le aproba, acum o lună, și decizia Curţii Supreme de a le suspenda din nou, luată săptămâna aceasta.

Căsătoria gay, aproape de validare în Utah

Un judecător federal a declarat neconstituţională o ordonanţă a unui tribunal inferior, care propunea invalidarea căsătoriile homosexuale pe teritoriul statului american Utah. Măsura este o victorie importantă a activiştilor pentru drepturile homosexualilor şi deschide calea către legalizarea acestor căsătorii.

Primul stat american care interzice educaţia sexuală în şcoli

Utah ar putea deveni primul stat care să interzică educaţia sexuală în şcolile publice, de la clasa a VIII-a până la a XII-a. Proiectul de lege a trecut de Senat cu 19 voturi pentru şi 10 împotrivă şi va ajunge la Guvernatorul Gary Herbert. Acesta nu a făcut nicio declaraţie publică cu privire la poziţia sa referitor la proiectul de lege.

Proces împotriva legii care interzice poligamia

Un american dă în judecată statul Utah din pricina legii care interzice poligamia. Kody Brown, un „patriarh” mormon american, și familia sa, compusă din 4 neveste (foto) și 16 copii, s-au aflat în centrul unui serial TV de tip reality show, intitulat „Sister Wives”.