viata religioasa

Gallup: Americanii religioşi vor deveni şi mai religioşi

Şapte din zece americani sunt foarte sau moderat de religioşi, ceea ce îl face pe Frank Newport, editor şef la agenţia de sondare a opiniei publice Gallup, să considere că, în viitor, americanii vor deveni şi mai religioşi.

Criza economică nu a crescut interesul pentru participarea la biserică

Participarea la serviciile religioase ale bisericilor din Statele Unite a crescut uşor, în 2010, 43,1% dintre creştinii americani declarând că merg la biserică săptămânal sau aproape în fiecare săptămână, conform unui sondaj Gallup. Procentul este în creştere minoră faţă de 42,8% în 2009 şi 42,1% în 2008.