Diabetul ucide o persoană o dată la fiecare șase secunde, iar numărul celor care suferă de aceasă afecţiune a atins anul acesta un nivel record, de 382 de milioane de bolnavi, arată statisticile Federaţiei Internaţionale pentru Diabet.
Potrivit organizaţiei, în fiecare ţară de pe glob s-au înregistrat creșteri ale cazurilor de diabet de tipul II. Estimările arată că până în 2035, numărul bolnavilor de diabet se va ridica la 592 de milioane. De asemenea, circa 175 de milioane de cazuri de diabet rămân nediagnosticate, lucru care constituie o imensă ameninţare asupra sănătăţii și a vieţii celor aflaţi în această poziţie. Lăsată netratată, boala poate provoca moarte prematură.
Cei mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu această afecţiune au între 40 și 59 de ani. Statisticile sunt însă îngrijorătoare și în ceea ce privește copiii – aproximativ 79.000 de cazuri de diabet de tipul I au fost înregistrate în acest an. Fenomenul este predominant în special în Europa, unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri de diabet de tipul I în rândul copiilor, arată sursa. Totodată, majoritatea cazurilor de diabet la nivel modial, circa 80 de procente, sunt înregistrate în ţările cu venituri mici și mijlocii.
„An după an, cifrele par să devină tot mai îngrijorătoare. În toată lumea observăm o creștere a numărului de persoane care dezvoltă diabet", a declarat David Whiting, specialist în epidemiologie și sănătate publică la Federaţia Internaţională pentru Diabet, citează Reuters. Anul trecut au fost înregistrate 371 de milioane de cazuri de diabet.
Totodată, „pierdem adesea lupta pentru a proteja oamenii de diabet și de complicaţiile acestuia, care pot ameninţa viaţa", avertizau membrii organizaţiei în cadrul conferinţei Diabetes Atlas desfășurată în această săptămână. Repercusiunile afecţiunii includ adesea pierderea vederii, însă pot determina si apariţia accidentelor vasculare cerebrale, a bolilor cardiovasculare sau a insuficienţelor renale. Totodată, diabetul poate afecta nervii și, în unele cazuri, conduce chiar la amputari.
Fiecare dintre noi are puterea de a diminua riscul de dezvoltare a diabetului prin intermediul unor schimbări în ceea ce privește stilul de viaţă. Specialiștii de la Școala de Sănătate Publică Harvard susţin că una dintre metodele prin care afecţiunea poate fi prevenită este cea prin adoptarea unei diete bogate în produse din cereale integrale. Totodată, ei subliniază importanţa evitării alimentelor superprocesate și bogate în carbohidraţi, a sucurilor, a grăsimilor trans, dar și a cărnii roșii, în scopul de a reduce pericolul de diabet. Un alt factor esenţial este renunţarea la obiceiurile nocive, precum fumatul, dar și reducerea cantităţii consumate de alcool. Pe lângă modificările de dietă, adoptarea unui regim activ de viaţă activ este extrem de benefic atât pentru prevenirea îmbolnăvirii cu diabet, cât și pentru sănătatea întregul organism. Exerciţiile fizice, alături de o dietă sănătoasă și echilibrată, ajută în lupta împotriva kilogramelor în plus și a excesului de grăsime, un factor de risc important pentru declanșarea diabetului. Experţii de la Harvard punctează că indivizii care suferă de obezitate au un risc de până la 40 de ori mai mare de a se îmbolnăvi de diabet, în raport cu persoanele cu o greutate normală.