Ne-am obișnuit atât de mult ca autorii cărţilor și cercetărilor să fie specializaţi, să-și delimiteze bine competenţa, încât suntem tentaţi să privim cu scepticism ceea ce iese din cadrele „acceptate“. Pare bizar un autor de literatură pentru copii care se recomandă ca medievalist și profesor universitar la Oxford.

Și mai neobișnuit e un autor de literatură știinţifico-fantastică ce ne propune o expunere raţională și logică a miezului doctrinar al creștinismului. Iar când toate acestea și multe altele – poezie, critică literară, eseistică, emisiuni de radio, conferinţe, scrisori – sunt creaţia aceluiași autor, atunci se amplifică fie mirarea, fie admiraţia noastră pentru… C.S. Lewis.

 Lumea lui Lewis

Clive Staples Lewis (1898-1963) s-a născut în Irlanda, la Belfast. A predat la Oxford și Cambridge cursuri de literatură engleză, medievală și renascentistă. Operele sale cele mai cunoscute sunt Cronicile din Narnia, Creștinismul redus la esenţe, Alegoria dragostei, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Surprins de Bucurie[1].

Astăzi, internetul oferă o bogată informaţie despre viaţa și opera lui C. S. Lewis, însă și în contemporaneitatea sa renumele îi putea fi măsurat prin milioanele de exemplare vândute din cărţile lui, traduse în 30 de limbi, prin ecranizările sau dramatizările radiofonice ale romanelor sale de ficţiune, dar și prin ecoul emisiunilor de radio pe teme creștine, în vreme de război. Acestea din urmă au ajuns să compună, în 1943, volumul Creștinismul redus la esenţe.

Cartea a fost tradusă și la noi în 1987, cu doi ani înaintea căderii regimului comunist. Îmi amintesc și acum mirarea mea de adolescentă la descoperirea acestei lecturi; era oferită prin Societatea Misionară Română, în plin ateism oficial. Era ca și cum ni s-ar fi deschis o mică fereastră spre o lume vie, plină de lumină, de căldură și de culori, o fereastră ce părea până atunci opacă sau chiar zidită. Cred că a fost prima presimţire că urma să se schimbe ceva în lumea de dincoace de fereastră. Pentru că, așa cum știm, lumina nu poate fi pusă sub obroc, ea pătrunde și luminează.

Așa cum îi descriu unii exegeţi darurile intelectuale, modestul C. S. Lewis scrie cu „subtilă inteligenţă, curiozitate îndrăzneaţă, o uimitoare acuitate spirituală și o dialectică de excepţie“[2]. Performanţa sa cea mai admirabilă constă însă în aceea că reușește, în toate scrierile de apologet creștin, să se menţină numai pe tărâmul numitorului comun, „acolo unde firul este cel mai subţire“[3], consolidându-l cu claritate și rezonabilitate. El susţine: „Numitorul comun se dovedește a fi nu numai pozitiv, ci și bine conturat, fiind separat de toate crezurile necreștine printr-o prăpastie incomparabil mai mare decât cele mai grave diviziuni din cadrul creștinismului.“[4]

Lumea lui C.S. Lewis fascinează nu doar prin claritatea și argumentarea din scrierile apologetice, ci și prin fantezia și bogăţia emoţională a scrierilor pentru copii. Fascinaţia merge până la a-l face pe cititorul adult să se simtă alintat ca un copil, să redescopere latura imaginativă, bună și inocentă din sine însuși. Leul Aslan este personajul divin al Cronicilor din Narnia. În prelungirea semnificaţiilor Leului biblic biruitor, din seminţia lui Iuda, același cu Mielul jertfitor al lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:5-6), autorul le oferă copiilor un simbol atât pentru Creator, cât și pentru Mântuitor, care se sacrifică din iubire și pentru iubire. Așa cum explică exegeţii, pentru C. S. Lewis Dumnezeu este ca un leu care pleacă în căutarea omului, vânându-l pentru a-l îmbrăţișa.[5]

Miracolul credinţei

Până la vârsta de 32 de ani s-a considerat ateu, pierzându-și credinţa în copilărie, o dată cu pierderea mamei printr-o grea suferinţă. Însă modul în care s-a produs la maturitate convertirea lui lucidă, deliberată la creștinism are un aspect misterios și miraculos. El mărturisește, în jurnalul vieţii de tinereţe, Surprins de Bucurie, treptele prin care a avut loc apropierea de divinitate: mai întâi, descoperirea că autorii preferaţi erau cu toţii creștini, personalităţile și creativitatea lor aveau acest liant și această sursă comună a inspiraţiei; apoi, momentele de răgaz, când ridica ochii de pe cărţile citite în biblioteca din Magdalen College și simţea că Acela pe care nu dorea să-l întâlnească se află totdeauna în preajma lui, chemându-l; apoi, adoptarea teismului ca alegere intelectuală, logică, lipsită de emoţie, în timp ce reflecta asupra existenţei lui Dumnezeu, într-o plimbare în atașul motocicletei fratelui său; în final, s-a copt rodul discuţiilor cu prietenul său J.R.R. Tolkien, în lungi plimbări ori în grupul literar de prieteni universitari numit „Inklings“[6]. Convertirea sa la credinţa creștină i s-a părut a fi „cea mai amărâtă și mai reticentă din întreaga Anglie“[7].

Însă Bucuria resimţită apoi, pentru prima oară, a fost atât de miraculoasă încât l-a transformat întrutotul. El vorbește despre ea împărtășindu-le altora ceea ce mulţi creștini și mulţi convertiţi au simţit. De aceea, toţi aceștia pot rezona cu el; dar, în lipsa sentimentului descris din propria viaţă, empatia nu pare posibilă. Bucuria este „o dorinţă neîmplinită care e în sine mai de dorit decât orice satisfacţie. Eu o numesc Bucurie, ceea ce este aici un termen tehnic și trebuie bine distinsă de Fericire și Plăcere. Bucuria (în sensul dat de mine) are într-adevăr o caracteristică, și numai una, în comun cu ele; faptul că oricine a experimentat-o, o va dori din nou. (…) Mă îndoiesc că cineva care a gustat-o ar schimba-o vreodată, dacă ar putea, pe toate plăcerile din lume. Numai că Bucuria nu se află niciodată în puterea noastră, pe când plăcerea, cel mai adesea, se află.“[8]

Discursuri în negativ

Cărticica lui Lewis numită Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este, de fapt, o carte mare; o foarte lucidă și vizionară serie de discursuri privind pericolele și sursele ispitelor pentru oameni atât în istorie, cât și în zilele noastre, în orice domeniu. De la Revoluţia Franceză la socialismul utopic, de la cele două războaie mondiale la mass media, de la viaţa civică la învăţământ și cultură – epistolele unui ispititor-șef (Sfredelin) către un subaltern (Amărel) își etalează virulenţa iscusită.

Putem învăţa mult din felul în care autorul reușește să analizeze ample mișcări sociale, profunzimi sufletești ale oamenilor din diverse medii și vremuri, dar și slăbiciuni eterne ale naturii umane. „Goana după nou, spune Sfredelin, aduce după sine mai multe avantaje. În primul rând, scade plăcerea și crește dorinţa. (…) În plus, noutatea mereu împrospătată costă bani, așa încât dorinţa de a o avea se bizuie fie pe avariţie, fie pe nefericire, fie pe amândouă. Și apoi, cu cât e mai vorace dorinţa, cu atât va epuiza ea mai curând toate sursele inocente de plăcere și va trece la cele pe care Dușmanul[9] le interzice“. Apoi se exemplifică în carte, prin domeniul artelor, cursul pe care-l urmează mesajele lor adesea întunecate.

Iată ce prefigurează autorul pentru secolul al XX-lea, prin gura ticălosului Sfredelin, într-un discurs mobilizant pentru confraţii săi diavoli: „Pe măsură ce marii păcătoși se împuţinează, iar majoritatea își pierde orice urmă de individualitate, marii păcătoși devin mult mai eficienţi ca agenţi în serviciul nostru. Orice dictator sau chiar demagog – aș zice că orice vedetă de cinema și orice folkist – poate acum trage după sine turma umană cu zecile de mii. Gloata se oferă lui și, prin el, nouă. Se poate să vină o vreme când nu va mai fi deloc nevoie să ne chinuim cu ispitirea individuală, cu excepţia câtorva cazuri speciale. Nu vom avea decât să prindem fluierașul și toată turma îl va urma de la sine“[10].

La finele acestei mari cărticele, întrezărim cât de rafinate sunt capcanele celui rău și cât de departe se află realitatea ispititorului și a „echipei“ întunericului de imaginea literară tradiţională – a unui michiduţă apropiat regnului animal, a unui împieliţat negru, cu copite și coarne, ușor identificabil și evitabil. Dimpotrivă, organizarea răului devine mai limpede și autoexaminarea oricărui cititor va da la iveală experienţe asemănătoare cu ale „pacientului“ din cartea lui Lewis. Iată cum este descrisă raza de acţiune a răului: „Nouă ni se permite să lucrăm doar asupra unei porţiuni minoritare a rasei, căci ceea ce oamenii numesc «viaţă normală» e doar o excepţie. Planul Lui, se pare, este ca un număr – altfel, foarte mic – dintre animalele umane cu care își populează cerurile să treacă mai întâi prin experienţa confruntării cu noi, din care să iasă victorioși la capătul a șaizeci, șaptezeci de ani. Foarte bine, înseamnă că ăsta e spaţiul nostru de manevră.“[11]

Cunoscând câte ceva din tinereţea atee a lui C. S. Lewis, precum și din aceste opere ziditoare, folositoare, inspiratoare pentru orice cititor, nu ne putem opri să nu ne imaginăm cât de mare ar fi fost pierderea pentru literatură și pentru cultura creștină dacă el ar fi rămas la concepţiile de la 31 de ani. Nu numai că lumea secolului al XX-lea ar fi fost mai săracă, dar și o mulţime de suflete ar fi rămas fără mângâierea și bucuria povestirilor lui, fără blândeţea și spiritul pacifist al apologiilor lui. Biografia lui C.S. Lewis este o pledoarie pentru a nu ne opri niciodată din creșterea spirituală, pentru a ne strădui tot restul vieţii să evoluăm, să dăruim ceva lumii, să ne depășim pe noi, cei vechi, pentru a renaște ca oameni noi. Îndemnul lui pentru oamenii noi este acesta: „Dăruiește-te pe tine însuţi și atunci vei găsi adevăratul tău eu.“[12]

Footnotes
[1]„În engleză, în original: Chronicles of Narnia, Mere Christianity, The Allegory of Love, The Screwtape Letters, Surprised by Joy. ”.
[2]„Andrea Monda, „The Conversion Story of C.S. Lewis“, L’Osservatore Romano, 16 iulie 2008, www.ewtn.com”.
[3]„C. S Lewis, „Prefaţă“ la Creștinismul redus la esenţe, Societatea Misionară Română, 1987,  p. X.”
[4]„Ibidem, p. XII.”
[5]„Andrea Monda, ibidem.”
[6]„Intraductibil, nume inventat, de la rădăcina englezescului ink = cerneală.”
[7]„Frederica Mathewes-Green, The Reluctant Convert, www.catholiceducation.org, noiembrie 2005.”
[8]„Apud A. Monda, ibidem.”
[9]„Prin „Dușman“ este indicată de către diavoli, în negativ, însăși persoana Mântuitorului.”
[10]„C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, București, Humanitas, pp. 181-182.”
[11]„Ibidem, p. 150.”
[12]„C. S. Lewis, Creștinismul redus la esenţe, ed. cit., p. 155.”

„În engleză, în original: Chronicles of Narnia, Mere Christianity, The Allegory of Love, The Screwtape Letters, Surprised by Joy. ”.
„Andrea Monda, „The Conversion Story of C.S. Lewis“, L’Osservatore Romano, 16 iulie 2008, http://ewtn.com”.
„C. S Lewis, „Prefaţă“ la Creștinismul redus la esenţe, Societatea Misionară Română, 1987,  p. X.”
„Ibidem, p. XII.”
„Andrea Monda, ibidem.”
„Intraductibil, nume inventat, de la rădăcina englezescului ink = cerneală.”
„Frederica Mathewes-Green, The Reluctant Convert, http://catholiceducation.org, noiembrie 2005.”
„Apud A. Monda, ibidem.”
„Prin „Dușman“ este indicată de către diavoli, în negativ, însăși persoana Mântuitorului.”
„C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, București, Humanitas, pp. 181-182.”
„Ibidem, p. 150.”
„C. S. Lewis, Creștinismul redus la esenţe, ed. cit., p. 155.”
SURSĂ:Semnele timpului, septembrie 2014, ediție tipărită
Corina Matei
Corina Matei, doctor în Filosofie al Universității din București, este conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” și jurnalist creștin. Pe lângă activitatea de la Semnele timpului, realizează emisiunea „Convorbiri de seară” la Speranța TV și susține rubrica „Alice în Țara Mirărilor” a revistei online Femei de 10. Este autoarea cărților: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Morală, educație, comunicare în era focului rece, Postmodernity’s Fugitive Truths.