„Fetiţa mea a murit de curând după o luptă îndelungată în spitalul pentru copii”, scria el. „Fiindcă a fost internată toată viaţa ei, nu am apucat niciodată să îi facem o poză fără tuburi. Ar putea cineva să îi scoată tuburile din această fotografie?”
Răspunsul a fost înduioșător. Oamenii au reacţionat prompt și, în număr mare, modificând poza cât mai realist sau cât mai artistic. Unii au editat cu filtre, alţii au făcut schiţe vectoriale. Totul în încercarea de a le alina puţin suferinţa celor doi părinţi.
Dincolo de demonstraţia emoţionantă de solidaritate, povestea aceasta e o aluzie la un fenomen cu care, neașteptat, ne vom confrunta din ce în ce mai des. O nouă formă de a ne manifesta durerea de doliu, online.
Și mă gândesc la Facebook-ul unde colecţionăm sute sau chiar mii de prieteni. Întorsăturile vieţii au făcut deja ca unii dintre ei să nu mai existe astăzi, dar fotografiile și statusurile lor să persiste în mediul virtual.
Cine s-a gândit când s-a înscris în reţeaua-mamut că va veni o zi în care se ne vom uita în lista de prieteni și vom constata cu amărăciune că mulţi dintre cei cărora le comentasem pozele, le dădusem like la vreo vorbă de duh sau le urmărisem check-in-urile nu mai sunt printre noi?
Și totuși lucrul acesta nu e o simplă speculaţie, chiar se va întâmpla multora care vor continua să participe la reţeaua devenită un fel de motor de căutare cu filtru pe oameni.
„Pe internet, totul rămâne pentru totdeauna” e deja un proverb modern. Pentru reţeaua Facebook, confruntată cu numeroase plângeri din partea utilizatorilor ale căror informaţii peristă online chiar și după dezactivarea contului, lucrul acesta este cu atât mai valabil.
Unora le va face bine să le privească ca pe suveniruri online cu cei dragi, alţii s-ar putea să le ia ca pe o reamintire constantă a durerii. Însă indiferent de tipul de reacţie, privind la răspunsul redditorilor, putem anticipa că odată cu noua modalitate de a ne expune la realitatea morţii, vom avea și o nouă modalitate de a beneficia de realitatea consolării. Nu doar prin informaţiile care ne vor fi accesibile, ci prin faptul că interconectarea ne va alimenta inestimabil empatia. Cel puţin să sperăm.
