Extrovertiţii şi introvertiţii care au schimbat lumea

2580

Revista Time a alcătuit un top cu cele mai mari personalităţi a căror temperamente, extrovertite sau introvertite, le-a ajutat să cucerească şi să modeleze lumea în care astăzi trăim cu toţii.

Introvertismul sau extrovertismul nu sunt categorii fixe, dar sunt vitale personalităţii noastre. „Tendinţa noastră de a fi introvertiţi sau extrovertiţi este o parte la fel profundă a identităţii noastre, cum este şi genul sexual”, spune Susan Cain, autoarea cărţii „Quiet: The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking”.

În societatea dură, dominată de extrovertiţi, în care trăim, (doar 30% din oameni sunt introvertiţi), introvertiţii învaţă să se adapteze de când sunt mici copii. Ei nu sunt timizi aşa cum se presupune în mod general, ci doar preferă cadrele sociale mai restrânse. În timp ce extrovertiţii se energizează în grupurile mari de oameni, introvertiţii obosesc în astfel de situaţii.

Oamenii de ştiinţă au început să realizeze că temperamentul extrovertit sau introvertit pare moştenit genetic, influenţându-ne comportamentul de când putem forma unul, ca mici copii.

Introvertit: Mohandas Gandhi, revoluţionarul tăcut

Părintele independenţei Indiei și iniţiatorul mișcărilor de revoltă neviolente, Gandhi și-a dedicat viaţa înaltului scop de a descoperi adevărul sau Satya. A încercat să obţină aceasta prin învăţarea din propriile greșeli și experimentând pe el însuși. Și-a intitulat autobiografia „Povestea experimentelor mele cu adevărul”. Gandhi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri și nesiguranţe.

Introvertit: Moise

Moise, lider religios Biblia arată că lui Moise îi era teamă să devină „vocea lui Dumnzeu” pentru că nu avea darul de a fi un orator bun. În schimb fratele său extrovertit, Aaron, a servit acestui scop.

Introvertită: Hillary Clinton, secretar de stat

În 2008 a fost o întreagă dezbatere în Statele Unite dacă Hillary Clinton era plăcută de public sau nu. Deşi este o persoană publică, Hillary Clinton este defapt o fire foarte privată, căreia îi lipseşte atributul sociabilităţii, care îl caracterizează pe soţul său.

Introvertit: Warren Buffett, magnat

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Buffett a spus în trecut că cea mai importantă caracteristică pentru un investitor este să aibă un temperament bun. Personalitatea lui precaută şi introvertită este un exemplu că asta a funţionat în cazul lui.

Introvertit: Bill Gates, fondator Microsoft, filantrop

Gates are capacitatea feroce de a se concentra, care i-a permis să petreacă mii de ore la calculator, şi pare să se simtă mai confortabil cu tehnologia, decât în jurul oamenilor, deşi are un interes viu pentru bunăstarea lor, donând zeci de miliarde Fondului Global pentru lupta împotriva SIDA, tuberculozei și malarie.

Introvertită: Maica Tereza, călugăriţă, misionară

Oamenii care au întâlnit-o erau de multe ori şocaţi de cât de tăcută era această călugăriţă din Macedonia, lucru care nu a împiedicat-o să câştige Premiul Nobel pentru Pace în 1979.

Extrovertit: Bill Clinton, preşedinte SUA

Casa Albă a fost ocupată în general de bărbaţi extrovertiţi, dar nici unul la fel de mult ca Bill Clinton. Băile de mulţimi de oameni erau pentru cel mai bun mod de a se energiza.

Extrovertit: Margaret Thatcher, prim-ministru

Personalitatea extrovertită a „doamnei de fier” a ajutat-o să îşi croiască drum prin sexismul britanic, pentru a ajunge prima femeie care a ocupat postul de prim-ministru al Marii Britanii.

Extrovertit: Steve Jobs, co-fondator Apple

Jobs s-a născut ca să fie om de vânzări, cerând atenţie publică. Un inovator şi şef exigent, Jobs a ştiut mereu cum să obţină cele mai bune idei de la angajaţii săi şi cum să le facă realitate.

Extrovertit: Boris Elţin, preşedinte al Rusiei

Elţin avea un fler pentru dramatism şi iubea scena şi publicul. Dar impulsivitatea lui nechibzuită i-a stricat mandatul la preşedenţia Rusiei.

Extrovertită: Marie Antoinette, regină a Franţei

Arhiducesa de Austria, devenită mai târziu regină a Franţei și a Navarei, este cunoscută mai degrabă pentru excesele sale legendare (considerate exagerări de unii istorici moderni), precum și pentru moartea sa. A murit executată prin ghilotinare, în toiul Revoluţiei Franceze, în 1793, pentru un așa-zis incest cu fiul ei, precum și pentru înaltă trădare, nedovedită, însă.

Extrovertit: Winston Churchill, politician

Prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial, Churchill avea o resursă nelimitată de energie, pe care a folosit-o nu doar în politică, ci şi pentru scris. El a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1953, pentru memoriile sale.

Citește și: Dilema cu privire la profeţiile biblice neîmplinite

Niciun articol afișat