În Biblie există predicţii. Toate predicţiile din trecut s-au împlinit? Dacă nu, ce spune neîmplinirea unora dintre ele despre credibilitatea Bibliei?
Profetul biblic Isaia afirmă insistent că unul dintre criteriile de diferenţiere între Dumnezeul adevărat și idoli este preștiinţa lui Dumnezeu, dovedită de numeroasele profeţii revelate slujitorilor Săi și împlinite (vezi Isaia, capitolele 41 – 48). În Noul Testament, Iisus Însuși formulează un criteriu similar de folosit în evaluarea naturii și misiunii Sale divine: „Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt” (Ioan 13:19). Miza devine foarte importantă pentru Dumnezeu. Finalitatea profeţiilor biblice este direct legată de credibilitatea Sa. Ce ne spun despre Dumnezeu, în acest caz, acele profeţii din Biblie care niciodată nu s-au împlinit?
Adepţii naturalismului consideră că profeţiile neîmplinite sunt o dovadă nesurprinzătoare că nu există de fapt profeţii autentice și că viitorul nu poate fi profetizat. Susţinătorii teismului deschis afirmă că Dumnezeu nu poate cunoaște ce vom face fiecare dintre noi în viitor și, de aceea, Dumnezeu este nevoit să se adapteze continuu la evoluţia istoriei – în acest scenariu, profeţiile sunt predicţii probabilistice, statistice, pe care Dumnezeu le-a făcut într-un anume context și în anumite condiţii.
Dacă ulterior s-au schimbat contextul și condiţiile, s-au modificat și probabilităţile, iar profeţia nu a mai fost relevantă (în viziunea teismului deschis, Dumnezeu nu greșește, pentru că El nu afirmă că un lucru se va întâmpla categoric, ci doar probabil). La capătul opus al spectrului există și opinia, caracteristică dispensaţionalismului, că orice profeţie biblică, venind de la Dumnezeu, trebuie să se împlinească și, de aceea, unii teologi și credincioși creștini așteaptă ca absolut orice profeţie biblică neîmplinită încă (inclusiv cele specific adresate poporului Israel din vechime) să se împlinească la un moment dat în viitor.
Analizând istoria poporului lui Dumnezeu, Iisus exprimă însă o poziţie care confirmă implicit că împlinirea profeţiilor din perioada târzie a Vechiului Testament, care anunţau un viitor strălucit al poporului Israel și al cetăţilor sale, nu mai trebuie așteptată. Iisus merge până acolo încât afirmă: „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43). Iar motivul pentru care vechile profeţii nu mai sunt de actualitate poate fi dedus din cuvintele lui Iisus din altă parte: „n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată” (vezi Luca 19:43-44). Există un rol al omului în împlinirea profeţiilor lui Dumnezeu. Pentru a înţelege mai bine această idee merită să ne oprim atenţia asupra cărţii biblice Iona.
Surprinzător pentru intuiţia logică a cuiva, niciun autor biblic, în niciun pasaj al Scripturii, nu șovăie în convingerea că Dumnezeu nu este doar cel mai bun statistician, ci este omniscient și cunoaște sfârșitul de la început. Această lipsă de ezitare a autorilor biblici arată că problema profeţiilor neîmplinite nu a fost una fără răspuns pentru ei.
Dumnezeu profetizează prin Iona distrugerea cetăţii Ninive (vezi Iona 3:4-5), dar, în acord cu revelaţia lui Dumnezeu privind modul Său de a acţiona (vezi Ieremia 18:7-10), soarta cetăţii rămâne încă în mâna locuitorilor ei. Dacă ei aveau să se pocăiască, cetatea avea să fie cruţată – ceea ce s-a și întâmplat. În ciuda protestelor lui Iona, care și-a văzut profeţia distrusă, planul lui Dumnezeu și-a atins scopul. Profeţia cu privire la Ninive este ilustraţia unui tip de profeţie biblică – cea condiţionată –, în care cursul evenimentelor depinde de alegerea umană.[1] Cazul cetăţii Ninive arată că scopul profeţiei a fost îndreptarea comportamentului celor vizaţi și salvarea lor. Din păcate, de multe ori, cei vizaţi de profeţiile biblice nu au reacţionat ca locuitorii din Ninive. Așa se explică, de pildă, faptul că doar pentru doi oameni din tot poporul Israel ieșit din Egipt s-a împlinit făgăduinţa intrării în Canaan (vezi Exodul 6:6-8). Neascultarea celorlalţi a anulat împlinirea profeţiei în dreptul lor. În multe alte cazuri, neascultarea poporului a anulat cu totul profeţiile lui Dumnezeu (precum cele din Vechiul Testament despre un Ierusalim strălucitor, care urma să devină capitala întregului pământ).
Studiind contextul, putem descoperi că o profeţie este condiţionată chiar și dacă o condiţie nu a fost formulată explicit în textul ei. Multe dintre profeţiile împlinite sau neîmplinite ale Bibliei sunt condiţionate. Dar nu toate. Profeţiile care dezvăluie scopul harului lui Dumnezeu pentru oameni și care indică, în marea imagine de ansamblu, finalitatea istoriei nu sunt profeţii condiţionate.[2]
„Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.»” (Isaia 46:10)
Profeţiile neîmplinite nu vorbesc, deci, nici despre vreo înșelăciune sau autoamăgire, nici despre un Dumnezeu incapabil să vadă viitorul, ci despre un Dumnezeu preocupat de mântuirea oamenilor, care folosește toate mijloacele pentru a-i avertiza, trezi și salva. Ne putem baza pe Dumnezeu, pe omniscienţa Sa, pe sfaturile și planurile Sale pentru noi. Dumnezeu nu se înșală și nu ne înșală. De la un capăt al celălalt al Scripturii, autorii biblici și-au exprimat fără echivoc această convingere.
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.
