Europa
Parlamentul European adoptă o rezoluţie privind revoluţia din România
Eurodeputaţii au adoptat joi o rezoluţie referitoare la comemorarea a 30 de ani de la revoluţia română din decembrie 1989, care aduce omagiu victimelor. Parlamentul a solicitat statului român să îşi intensifice eforturile pentru elucidarea adevărului, proces tergiversat până în prezent. Revoluţia din decembrie 1989 a dus la pierderea a 1.142 de vieţi omeneşti, la rănirea gravă a 3.138 de persoane şi la detenţia ilegală şi torturarea a peste 760 de persoane.
Poliţia italiană a arestat peste 300 de persoane asociate mafiei
Poliţia italiană a anunţat joi arestarea a 330 de persoane, inclusiv în Elveţia, Germania şi Bulgaria, în cadrul unei operaţiuni ce a vizat temuta mafie calabreză ‘Ndrangheta, una din cele mai puternice grupări de crimă organizată din lume şi cea mai mare reţea de trafic de cocaină în Europa. Suspecţii sunt acuzaţi de asociere mafiotă, crime, extorcare, cămătărie, trafic de droguri, spălare de bani, corupţie şi fraudă. La operaţiune au participat peste 2.500 de carabinieri, fiind confiscate bunuri în valoare totală de 15 milioane de euro.
Regina Elisabeta a anunţat priorităţile noului Guvern
Printre priorităţile noului guvern al premierului Boris Johnson se numără Brexitul, sporirea fondurilor alocate pentru sănătate şi un nou sistem de imigraţie care să stimuleze venirea în Regatul Unit a lucrătorilor calificaţi din întreaga lume, nu doar din statele UE. Acestea au fost prezentate joi în discursul susţinut de Regina Elisabeta a II-a în deschiderea noii sesiuni a Camerei Comunelor.
Londra respinge un nou referendum pentru independenţă în Scoţia
Guvernul de la Londra a respins joi cererea premierului scoţian Nicola Sturgeon privind organizarea unui nou referendum de independenţă, afirmând că acest scenariu ar submina rezultatul primului referendum, desfăşurat în urmă cu cinci ani. La alegerile parlamentare desfăşurate pe 12 decembrie în Regatul Unit, Partidul Naţional Scoţian, anti-Brexit, condus de Nicola Sturgeon, a câştigat 47 din cele 59 de circumscripţii din această provincie. Sturgeon a declarat că rezultatul îi conferă „un mandat” pentru a organiza un nou referendum.
Parlamentul European cere din nou închiderea lagărelor pentru uiguri
Parlamentul European a criticat din nou, joi, autorităţile de la Beijing pentru tratamentul la care este supusă minoritatea uigură din provincia Xinjiang şi a cerut adoptarea unor sancţiuni ţintite contra oficialităţilor chineze. Parlamentul a solicitat Comisiei Europene şi statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a convinge guvernul chinez să închidă „taberele de reeducare”, să pună capăt tuturor încălcărilor drepturilor omului în Xinjiang şi să apere libertăţile fundamentale ale uigurilor.
Președintele Cataloniei, decăzut din funcţie pentru nesupunere
Un tribunal spaniol l-a decăzut din funcţii pentru 18 luni pe președintele regiunii Catalonia, independentistul Quim Torra, pentru nesupunere faţă de comisia electorală. Decizia nu este definitive. În cazul confirmării de Curtea Supremă, Torra își poate pierde postul. Oficialul a refuzat să scoată emblemele separatiste de pe faţada sediului guvernului regional, în timpul campaniei pentru alegerile legislative din aprilie. Torra a afirmat că „era imposibil” să asculte „un ordin ilegal”.
Atac armat la sediul serviciului secret rus după conferinţa de presă a lui Putin
Președintele rus Vladimir Putin a ţinut joi conferinţa anuală de presă. Printre cele mai importante declaraţii ale sale se numără faptul că Regatul Unit vrea legături economice mai bune cu Rusia sau faptul că Rusia nu intenţionează să creeze o alianţă miliară cu China. El a mai spus că Moscova va menţine tranzitul de gaz prin Ucraina, că trupul neînsufleţit al lui Lenin trebuie să rămână în Piaţa Roșie și că acuzaţiile care au dus la declanșarea procedurii de destituire a președintelui SUA, Donald, Trump, sunt „complet inventate”. La câteva ore după conferinţa de presă, un agent al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a fost ucis joi și alte cinci persoane rănite în urma unui atac comis de un bărbat înarmat în apropiere de sediul serviciului secret din centrul Moscovei. Atacatorul a fost ucis.
UE a prelungit sancţiunile impuse Rusiei
Consiliul European a decis, joi, prelungirea cu şase luni a sancţiunilor economice impuse Rusiei. Decizia este legată de neimplementarea totală a Acordului de la Minsk, dintre Rusia și Ucraina. Măsurile vizează sectoarele financiar, energetic şi de apărare, precum şi domeniul bunurilor cu dublă utilizare. Sancţiunile au fost introduse pe 31 iulie 2014, ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina.
Africa
Libia cooperează militar cu Turcia
Guvernul libian de uniune naţională, recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, a anunţat joi „punerea în aplicare” a unui acord de cooperare militară semnat recent cu Turcia, deschizând calea unei intervenţii mai directe a Ankarei în Libia. Turcia sprijină guvernul libian în războiul împotriva forţelor rivale ale mareşalului Khalifa Haftar, care desfăşoară din aprilie o ofensivă asupra capitalei. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis trimiterea de trupe de sprijin, dacă guvernul libian o va cere. Trupele mareşalului Haftar sunt susţinute în special de Emiratele Arabe Unite şi Egipt.
Asia
Xi Jinping: China nu va permite forţelor străine să intervină în Hong Kong și Macau
Președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat vineri că ţara sa nu le va permite „forţelor străine” să intervină în Hong Kong și Macau. Declaraţia sa a fost făcută în contextul învestirii noului Guvern din Macau, apropiat Beijingului. Ceremonia de învestire a coincis cu împlinirea a 20 de ani de la transferul puterii din Macau de la Portugalia la China. Regiunea Macau a revenit sub administrare chineză pe 20 decembrie 1999, sub principiul „o ţară, două sisteme”, același tip de administraţie ca în Hong Kong.













