Lege anti-blasfemie deghizată într-o lege arabă „împotriva urii”

Legile împotriva blasfemiei revin în atenţia apărătorilor libertăţii religioase după ce Emiratele Arabe Unite au aprobat o lege „împotriva urii”, informează Societatea Naţională Seculară (NSS), o organizaţie fără afiliere politică, din Marea Britanie. Deși susţinătorii legii afirmă că aceasta este menită să combată discriminarea, ea scoate în afara legii și „insultarea” religiei.

Video: Cum poate fi ucis sufletul unui copil

The Middle East Media Research Institute a postat recent un videoclip care te lasă fără cuvinte. Faptul că un șeic predică radicalismul islamic nu este chiar o mare surpriză. Însă, atunci când o face în faţa unor copii, în prezenţa forţelor de securitate, chiar pe străzile Ierusalimului, întrebările abundă, iar explicaţiile vin cu dificultate. Ceea...

Dumnezeu și nevoia de modele umane

„Îmi place Christosul vostru. Nu-mi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt foarte diferiţi de Christosul vostru.” Afirmaţia deja celebră a lui Gandhi ar trebui să stârnească suficientă îngrijorare și multe întrebări cu privire nu la natura creștinismului, ci la modul de a fi al celor care pretind că îl practică.

Eutanasia, opţiunea unei foste asistente în faţa fricii de bătrâneţe

Încă de când a început să ia formă valul legalizării eutanasiei în Europa, au existat voci experte care au avertizat că se va ajunge la un moment în care viaţa unei persoane în vârstă nu va mai avea valoare. Cazul lui Gill Pharoah, o femeie de 75 de ani, perfect sănătoasă, care a ajuns să...

Hiroshima și ameninţarea unei sinucideri planetare

Acordul nuclear dintre SUA și Iran a venit într-un moment propice. Exact cu 70 de ani în urmă, într-o lună de august, bombele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki au punctat cel mai întunecat capitol din lunga istorie a ororilor asociate războiului. Tranșeele și baionetele au rămas mai mult simboluri ale luptelor eroice. În locul...

Bolnav psihic: O etichetă pentru credincioși?

„O credinţă puternică şi pasională, până la punctul în care alterează capacitatea individului de a lua decizii conștiente în chestiuni de bun-simţ” va fi clasificată drept boală psihică. Așa sună anunţul extrem de controversat care poate fi citit pe un site american și atribuit Asociaţiei Americane de Psihologie (APA).

Cea mai modernă formă de sclavie

Milioane de bărbaţi, femei, copii din toate colţurile lumii sunt, în fiecare an, victime ale traficului de persoane, o moștenire teribilă din istorie: sclavagismul modern.

De la „mai multă Europă”, la un club de baroni

Niciun proiect european nu este nici pe departe la fel de important pe cât este menţinerea puterii acasă. Aceasta este „revelaţia” cu care am rămas în urma celei mai recente crize financiare din Grecia. Pe măsură ce discuţiile lâncezesc și un rezultat concret întârzie, declaraţii acide scapă, iar glumele pe jumătate adevăruri sunt mai mult...

Sondaj: Teama de evrei, o constantă pentru unii români

Pentru români, teama de evrei pare să fie de domeniul trecutului. Așa s-ar putea concluziona în condiţiile în care atitudini reprobabile întâlnite în spaţiul românesc cu ani în urmă nu au mai fost repetate. Dacă lipsesc faptele, aceasta înseamnă că s-au schimbat și percepţiile? Un sondaj recent dezvăluie că mulţi români nu sunt chiar încântaţi...

Boy Scouts of America: Bun venit liderilor homosexuali

Câţi ar accepta ca educaţia copiilor lor să fie făcută de persoane cu o orientare sexuală nepotrivită? Probabil că mulţi ar fi reticenţi la un asemenea scenariu. Iată însă că în Statele Unite persoanele cu orientare homosexuală pot, în urma unei decizii controversate, să se ocupe de educaţia copiilor care sunt membri în cea mai...

Cercetător în genetică: Adam și Eva au fost personaje reale

Poţi să crezi în Dumnezeu fără să accepţi faptul că Adam și Eva au fost personaje reale? Unii se grăbesc să răspundă afirmativ, considerând că povestea din cartea Geneza este doar o alegorie. Trimiși cu multă insistenţă în zona miturilor, părinţii rasei umane reprezintă o provocare și astăzi, generând controverse cu privire la existenţa lor...

Credinţa la români: un hibrid unic de devoţiune și superstiţie

Nu mai puţin de 96,5% dintre români cred în Dumnezeu, a arătat cel mai recent sondaj INSCOP pe această temă. Statistica lasă loc unei interpretări contraintutive cu privire la motivaţia din spatele acestei credinţe.

SUA și Israel, o dragoste prinsă între religie și politică

Deși percepţia generală este că subiectele Bibliei gravitează în jurul mântuirii, există și moduri de a o interpreta care duc mai degrabă spre sfera politicii. Aici poate fi invocată susţinerea pe care mulţi americani o acordă Israelului. Este un fel de cec în alb care are acoperire în citirea decontextualizată a anumitor pasaje biblice.

Dezastrul care vine din Orient

Se pare că Turcia și Statele Unite s-ar fi înţeles asupra condiţiilor generale legate de un plan prin care să colaboreze pentru a „curăţa” de militanţii grupării Stat Islamic o bucată de câteva zeci de kilometri la graniţa dintre Siria și Turcia.

Jocul cu diavolul: De ce unii îi fac statuie

Diavolul este asociat, în general, cu poveștile fanteziste de sorginte medievală. Greu de crezut că cineva ar mai putea fi inspirat astăzi de aceste relatări. Totuși ele nu doar că par credibile, dar chiar îi determină pe unii să promoveze un cult al diavolului, fiind convinși că fac un lucru onorabil. Așa poate fi considerată...

Abuzul sexual, vârful unui aisberg în România?

Cazul de la Vaslui a incitat atât de mult spiritele, încât problema de fond a scăpat aproape neobservată. S-a discutat despre această situaţie ca și cum ar fi unică. În realitate, statisticile arată îngrijorător și generează semne de întrebare cu privire la ceea ce se întâmplă în ansamblul societăţii.

Dragostea americanilor pentru Francisc, în declin

Unul dintre evenimentele internaţionale cele mai așteptate este vizita suveranului pontif în SUA. Momentul este încă în pregătire, dar surprizele deja au apărut și nu sunt rezultatul speculaţiilor inerente care pot fi făcute pe marginea acestei călătorii. Americanii încep să nu mai fie atât de binevoitori faţă de „fenomenul Francisc”.

CEDO obligă statele europene să recunoască relaţiile gay

Întreaga Europă este supusă unei dezbateri, aprinsă de propunerile legislative pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale, a uniunilor civile (heterosexuale și homosexuale) sau a ambelor variante. Recent însă, pe 21 iulie, dezbaterea a fost tranșată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a decis că statele europene trebuie să aleagă o formă sau alta de...

Efectele depresiei fac urgentă tratarea ei, în orice stadiu

Depresia cronică poate micșora regiunea creierului responsabilă cu emoţiile și stocarea amintirilor, este descoperirea făcută în urma unei cercetări recente, realizate prin colaborarea a nu mai puţin de 15 institute de cercetare, din SUA, Europa și Australia.

Violul din Vaslui: Vinovaţii, convertiţi în eroi

„Aşa-i trebuie, dacă s-a urcat în maşină cu 7! Dacă era fată cuminte, nu păţea nimic. Fata e de vină. A distrus 7 familii, oameni credincioşi care nu au avut niciodată probleme cu legea.” Este replica unui consătean al celor 7 violatori din judeţul Vaslui, care sunt în libertate după ce au umilit o tânără...

Copilul visurilor mele, cumpărat cu 100.000 $

Ce nu ar face o mamă pentru copiii ei? Ar face orice. Dar ce nu ar face o mamă pentru a avea „acel” copil la care a visat? Unele mame ar face orice.