Arhiepiscopia Sibiului: Fiecare copil merită o excursie

38

Serviciul Social al Arhiepiscopiei Sibiului se pregăteşte de încheierea campaniei „Fiecare copil merită o excursie". În datele de 1 şi 2 septembrie, un voluntar din cadrul asociaţiei Amicii Munţilor (din Sibiu) îi va învăţa pe copii tehnici de orientare pe traseele montane. Activităţile se vor desfăşura pe platoul Cărăuşul din Pădurea Dumbrava.

   

    Copiii cărora le este adresat acest proiect au vârste cuprinse între 7 şi 14 ani şi provin din familii defavorizate, familii care se confruntă cu dificultăţi financiare. De asemenea, programul se adresează şi copiilor proveniţi din familii monoparentale, copiilor orfani, copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare ca să muncească şi copiilor care au dificultăţi de integrare şcolară şi de socializare.

    Mâine, copiii îl vor cunoaşte pe alpinistul Lucian Bogdan, care a escaladat Everestul. Acesta le va povesti despre modul în care a cucerit cel mai înalt pisc al lumii.

    Pe parcursul acestei vacanţe de vară, Serviciul Social al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat pentru copii excursii şi activităţi religioase şi culturale, notează noutati-ortodoxe.ro.