Numărul membrilor Bisericii Prezbiteriene din America s-a redus la jumătate faţă de momentul de aur al denominaţiunii din 1965. După jumătate de secol, numărul credincioșilor a ajuns la puţin peste 2 milioane de membri, conform Biroului Adunării Generale, citat în Courier Journal.
În mod normal, pierderile unei biserici sunt motivate de decese, transferuri sau de renunţarea la credinţă. Unele dintre explicaţiile cu privire la pierderea membrilor propun motive ce ţin de aspecte sociale, cum ar fi scăderea natalităţii, creșterea vârstei membrilor, care în majoritate sunt albi nehispanici. Vârsta medie a creștinului prezbiterian este de 61 de ani. Tendinţa este valabilă și pentru celelalte biserici istorice americane.
Unul din liderii Bisericii Prezbiteriene, Rev. Gradye Parsons își mărturisește tristeţea dată de faptul că „majoritatea pierderilor de membri se înscrie la categoria „altele", ceea ce înseamnă că nu au murit, nu s-au transferat, ci au ieșit pe ușa din dos." Principalele motive sunt cele teologice, care ţin de ortodoxia bisericii: tendinţe liberale în teologie, sexualitate și politică.
Editorul emerit al unei publicaţii prezbiteriene conservatoare, Rev. Parker Williamson, pune punctul pe i cu privire la identitatea bisericii sale: „Atunci când o biserică se depărtează de poziţia ei mărturisit biblică, credincioșii ei nu pot să nu se întrebe: biserica aceasta, de fapt, pentru ce există?"












