Conştiinţa rece a ultimului supravieţuitor de la Hiroshima

96

Theodore Van Kirk, ultimul supravieţuitor al echipajului de pe Enola Gay, spune că dacă ar fi să arunce iar bomba atomică asupra Hiroshimei, ar face-o din nou. După 65 de ani de la atacul împotriva japonezilor, soldat cu 200.000 de victime omeneşti, Van Kirk nu pare foarte afectat de eveniment, potrivit publicaţiei The Guardian.

   

    Ştiam întotdeauna că la sol vor fi şi victime nevinovate, copii şi civili, spune Van Kirk. Nu ai cum să lupţi în război fără să ucizi, a răspuns el la întrebarea privind modul în care a reuşit să treacă peste posibilele mustrări de conştiinţă. Totodată, recunoaşte că niciodată în cei 65 de ani nu a pierdut vreo noapte gândindu-se la victime şi crede că acest lucru se datorează antrenamentului primit din partea forţelor aeriene ale SUA.

    Fără a se gândi prea mult la morţii de la Hiroshima, Van Kirk mărturiseşte că moartea fiecăruia dintre membrii echipajului Enola Gay a reprezentat un şoc pentru el. „Este şocul îmbătrânirii. (…) Ideea e că toţi îmbătrânim şi murim. Asta e toată povestea!"