Estonia, a 17-a ţară europeană care adoptă moneda unică

76

Parlamentul European a aprobat ieri aderarea Estoniei la zona euro, începând de la 1 ianuarie 2011. Estonia va deveni astfel prima ţară baltică ce adoptă moneda unică europeană, anunţă Agerpres.

   

    Estonia va intra în zona euro „într-o poziţie de forţă, cu una dintre cele mai bune situaţii pe plan fiscal şi, de departe, cel mai scăzut nivel de îndatorare din UE", a declarat Oli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Economice.

    Aderarea Estoniei la zona euro trebuie aprobată formal şi de şefii de stat şi de guverne din UE, la summitul de la Bruxelles. Estonia va deveni astfel a 17-a ţară europeană care adoptă moneda euro, şi a treia fostă ţară comunistă, după Slovacia şi Slovenia, care trece la moneda unică europeană.