Statistici IGP spun că avem mai puţini infractori decât anul trecut

32

    Poliţia Română a înregistrat o scădere statistică a numărului de infracţiuni grave. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General de Poliţie, anul acesta infracţiunile sesizate contra persoanei au scăzut cu peste opt la sută, tâlhăriile cu zece la sută, iar numărul infracţiunilor comise cu violenţă (omor, tentativă de omor, viol, lovituri cauzatoare de moarte şi tâlhării) a înregistrat o scădere cu 15 la sută, faţă de 2009. Furturile din societăţi comerciale au scăzut cu peste 32%, cele din case de bani cu 62%, iar furturile de mașini cu 3,7%.    Poliţistii au intervenit în 150.000 de cazuri, au efectuat peste 60.000 de razii, au depistat 30.000 de infracţiuni, dintre care 80% în flagrant.    Psihologul Hanibal Dumitrașcu s-a arătat sceptic cu privire la corectitudinea datelor publicate de Poliţie. "Nu ştiu care au fost raportările. Scăderi faţă de anul trecut, de când a apărut criza? Mă îndoiesc că lucrurile stau aşa. Studiile psiho-sociale demonstrează că în criză economică se multiplică comportamentele deviante, inclusiv cele violente, ” a declarat psihologul.(Sursa: Adevărul)