Generaţia noastră a avut prilejul să dea aripi unor aspiraţii care, pentru milenii, au fost considerate fantezii: zborul cu un aparat mai greu decât aerul, călătoria sub mări, comunicaţiile, descoperirile știinţifice, explorările și multe altele. Cei dinaintea noastră nu au îndrăznit nici măcar să viseze la unele dintre lucrurile devenite azi realitate.

Cine s-ar fi gândit la diviziunea atomului, la sonde spaţiale sau computere personale? Dacă unor idei îndrăzneţe le-au trebuit secole și milenii ca să ajungă realitate, timpul necesar pentru materializarea ideilor este acum din ce în ce mai scurt. De la o generaţie la alta, se petrec lucruri uimitoare. În cadrul aceleiași generaţii, au loc schimbări de neimaginat; mai nou de la an la an, de la lună la lună sau chiar zilnic asistăm la câte o lansare de produse de neimaginat nu cu mult timp în urmă.

Ce mesaj transmite spirala aceasta accelerată a cercetării, a cunoașterii și a realizării unor proiecte tot mai cutezătoare ale gândirii și aspiraţiilor umane? Ce vrea să spună omul, de fapt? Nimic altceva decât că este în căutarea a ceva care a fost parte integrantă a sufletului lui, pe care însă l-a pierdut și care a lăsat urme de neînlocuit în conștiinţa lui. Nota generală care se desprinde din călătoria cercetării lui este că el nu merge la întâmplare, ci pare a avea linie și direcţie în căutarea lui. În timp ce microscoapele se adâncesc în taina materiei, telescoapele se scufundă la distanţe cosmice și își odihnesc punctul de aplicaţie pe suprafeţele aștrilor, planetelor, stelelor.

Mai nou, a apărut pe piaţă ideea turismului interplanetar. Deja se fac teste și se grăbește mult debutul acestei încercări de neînchipuit a omului – călătoria spre Lună, Marte etc. – în speranţa că locurile acelea oferă un răspuns pentru sentimentul de lipsă și pentru semnele de întrebare ale omului.

Lumea de „dincolo”

Se pare însă că omul nu este prea convins de eficienţa acestor călătorii în vederea rezolvării marii lui dileme, așa că, în paralel cu turismul interplanetar, se dezvoltă ultima treaptă imaginabilă a călătoriei și a căutării omului – ceea ce a intrat în limbajul curent sub numele de „turism ceresc”. (Probabil că au avut dreptate cei care au spus că oamenii de știinţă urcă muntele și, dincolo de vârf, îi întâlnesc pe teologi.) Este vorba de o serie de cărţi și materiale în care diferite persoane care au intrat în moarte clinică sau pur și simplu care au avut diverse experienţe şi-au spus povestea în emisiuni radiofonice sau televizate, au scris cărţi și au elaborat teorii. Piaţa aceasta este uriașă și numărul celor care cumpără astfel de lucruri este în continuă creștere. Este clar că tot ceea ce noi numim înaintarea știinţei și a cunoașterii, în general, nu a satisfăcut setea omului, care continuă să caute răspunsul în ultimul loc în care acesta ar putea fi găsit – în locurile cerești.

De fapt, el nu mai avea nevoie să facă acest ocol, în care continuă să fie prins și astăzi. Războaiele mondiale și degradarea morală fără precedent dovediseră cu toată puterea că știinţa, cultura, etica, morala, religia și politica s-au arătat neputincioase în faţa barbariei fără precedent a omului. Asta s-a văzut clar, dar omul a ales să se întoarcă în pustia din care venea și să continue să caute răspunsul acolo. Acum îl caută în mărturiile născute din imaginaţie, boală, accidente sau diverse interese. Recent, America a suferit, în acest domeniu, o lovitură aproape fără precedent.

Tânărul Alex Malarkey a fost implicat, împreună cu tatăl lui, într-un accident foarte grav, în urma căruia avea să rămână tetraplegic. Timp de aproape două luni, a fost în comă, din care a ieșit miraculos, cu experienţa unei călătorii celești pline de suspans și de fascinaţie.

Așa s-a născut cartea Băiatul care s-a întors din Rai, scrisă în principal de tatăl lui Alex, Kevin Malarkey, pe baza mărturiei „călătoriei“ fiului său. Cartea a găsit un public impresionant, format din oameni care vor neapărat să știe ce este „dincolo“ și care este perspectiva omenirii, a cărei viaţă se află în cumpănă. Cartea vorbeşte despre îngeri, despre Iisus, despre Satana, Rai și viaţa de dincolo, în general.

Elementul care dă credibilitate povestirii este faptul că băiatul, intrat în comă imediat după accident, povestește cu lux de amănunte fapte de la locul accidentului, imediat după producerea lui (coautorul, tatăl lui Kevin, nu a fost în „Rai“, dar a fost „pe pământ“ după accident!). Cartea s-a vândut până acum în 100.000 de exemplare și este declarată bestseller. În urma succesului din Statele Unite, multe alte edituri au preluat-o și a devenit renumită la nivel internaţional. Vânzările au atins cifre astronomice – practic, nimeni nu poate contabiliza cu exactitate proporţiile afacerii – și perspectiva este încurajatoare.

Adevărul iese la iveală

Luna aceasta a intervenit elementul-surpriză care avea să deconspire nu o simplă carte, ci un întreg domeniu al turismului ceresc, cu agresorii și victimele lui. Tânărul Alex, care avea 6 ani când a „scris“ cartea Băiatul care s-a întors din Rai, are acum 17 ani. Și mai este ceva: spre deosebire de vremea când a povestit ce a „văzut“, acum el citeşte Biblia, pe care atunci nu o cunoștea defel. Iată-l aşezat la masa de scris și, cu greu, postând pe blogul Pulpit and Pen („Amvonul și condeiul”) următoarele:

Vă rog să mă iertaţi că o să fiu așa succint, dar limitările mele de ordin fizic mă fac să nu pot scrie mai mult.

Nu am murit. Nu am fost în Rai. Am spus că am fost în Rai fiindcă am crezut că voi câștiga atenţia oamenilor. Când am spus lucrurile pe care am pretins că le-am trăit, nu citisem încă Biblia. Oamenii au profitat de aceste minciuni și continuă să o facă. Ei ar trebui să citească Biblia, care este îndestulătoare. Biblia este singurul izvor de adevăr. Orice altceva scris de om nu poate fi infailibil. Numai prin pocăinţa de păcatele tale și prin credinţa în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele tale (cu toate că El nu a avut niciun păcat), poţi fi iertat, poţi să pricepi despre Cer ceva mai mult decât este scris în Biblie… nu prin cele scrise de om.

Vreau ca întreaga lume să știe că Biblia este suficientă. Cei ce vând aceste materiale (cum ar fi povestea lui însuşi, n.a.) ar trebui chemaţi să se pocăiască și să creadă că Biblia este suficientă.

În Christos, Alex Malarkey.

Iar castelul de cărţi de joc se prăbușește fără mult zgomot, deși vuietul căderii lui este asurzitor. Cu mâna la tâmplă, stai și te întrebi:

  • Organul superior care a avizat tipărirea cărţii a știut adevărul cu privire la aceasta? „Da“, zic bloggerii, „de trei ani a știut și cu bună știinţă a lăsat mai departe cartea în circulaţie“. (Recent, mama lui Alex Malarkey a scris: „De cel puţin trei ani, eu și fiul meu, Alex, am spus adevărul și ne-am rugat de cei în drept să ne asculte cu privire la carte!“)
  • Care este poziţia oficială a organizaţiei responsabile cu promovarea cărţilor de „turism ceresc“ de tipul Băiatul care s-a întors din Rai? Astfel de cărţi sunt condamnate şi discreditate, dar, în mod ciudat, se vând în număr mare în cadrul aceleiași organizaţii, fără niciun fel de cenzură.
  • Care a fost reacţia editurii, după ce tânărul Alex Malarkey a declarat cartea o minciună? Editura a spus că retrage cartea imediat, dar, dacă te duci în librăriile ei, constaţi că nici măcar nu se știe de scandal și cartea se vinde în continuare fără probleme!
  • Se poate conta pe vreun fel de protecţie a cumpărătorului? Da, pe discernământul cu care te-a înzestrat Dumnezeu și natura ta de om. (O familie povestește că a văzut DVD-ul cu copiii, dar aceștia, în loc să fie impresionaţi de „Rai“, au zis, după doar câteva secunde: „Băiatul ăsta minte!“)
  • Cum se explică numărul mare de cumpărători avizi? Explicaţiile sunt diverse, așa cum sunt și motivele celor care au cumpărat și continuă să cumpere cartea. Unii sunt curioși, alţii sunt răniţi sufletește de pierderea celor dragi, toţi la un loc sunt în necunoștinţă cu privire la ce spune Biblia pe acest subiect; unii sunt revoltaţi faţă de adevărul Scripturii, iar alţii preferă să trăiască într-o lume ireală.
  • De ce sunt absorbite aproape instant de către edituri astfel de titluri și astfel de teme, în timp ce cărţi adevărate și cu mare valoare etică și morală sunt sistematic evitate? Nu contează atât de mult ce conţine o anumită carte, cine și în ce împrejurări a scris-o, cine semnează pentru adevărul celor relatate etc., ci câţi bani aduce cartea și cât de repede poate fi vândută. (O doamnă care a scris o carte despre primii ei 10 ani ca misionară în Haiti încă nu a găsit un editor care să o publice, după câţiva ani buni de căutări. Așa ceva se vinde mult mai greu și aduce mult mai puţin profit decât Băiatul care s-a întors din Rai.)
  • Este adevărat că mama băiatului e în divorţ sau că a divorţat de tatăl băiatului? Ea spune deschis că „nu“: „Vreau, de asemenea, să corectez o greșeală strigătoare la cer care a apărut în numeroase articole în ultimele zile: nu sunt divorţată de soţul meu și nici nu am de gând să divorţez. Kevin și cu mine suntem în continuare căsătoriţi.“
  • Cum rămâne cu Alex? Bună întrebare. Se pare însă nu a fost pusă şi de cei care au publicat atunci cartea, şi nu o pun nici în prezent. El s-a maturizat, s-a privit în oglinda vieţii și nu i-a plăcut ce a văzut. De aceea a spus fără ezitare: „Am minţit!“ Altfel spus: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.“[1]

Oricum, mărturisirea lui unilaterală este departe de a fi completă. Alături de el și înaintea lui, ar fi trebuit să apară părinţii, editorii, organizaţia religioasă care a sponsorizat proiectul și mulţi alţii alături de ei. În plus, aceștia ar fi trebuit să-şi înceapă mărturisirea prin a-și cere iertare de la copil, apoi de la public, urmând să vină apoi la Dumnezeu și să ceară să li se ierte păcatul, dacă este cu putinţă! Oricum, mărturisirea lor se lasă încă așteptată. Ea trebuie să cuprindă simţămintele lor faţă de ceea ce este, în fapt, exploatarea unui copil rănit grav într-un accident (în alte cazuri fiind vorba chiar de exploatarea morţii cuiva drag!). De asemenea, mărturisirea completă trebuie să cuprindă expresia feţei celor care le vând oamenilor halucinaţiile altor oameni și exploatează astfel buna lor credinţă. Cineva tot va veni și va face inventarul unei astfel de întreprinderi!

Ar fi naiv să aștepţi pocăinţă de la cei care, cu bună știinţă, au făcut și continuă să facă acest rău imens. Pe ei, descoperirea adevărului nu face decât să-i deranjeze, dar nu să-i descurajeze. Personal, refuz să scuz vânzătorul ca să protejez cumpărătorul. Mă lupt să-i aduc și pe unul, și pe celălalt acolo unde am fost adus eu: în faţa Marelui Medic.

Ce va fi cu cei care, într-o zi, vor constata că și-au zidit casa pe povestea băiatului sau a fetei care a venit înapoi din Cer? Mi-e teamă de ziua aceea, deși mă rog ca ea să vină în viaţa fiecăruia dintre noi. Oricum, oricât de dureroasă ar fi acea zi, cu cât ea vine mai repede, cu atât mai bine pentru noi, ca oameni, și pentru lumea în care trăim. Împărăţia lui Dumnezeu nu se zidește pe imaginaţia sinceră sau nesinceră a cuiva sau pe produsul minţilor obosite de boală și roase de interese veroase, ci se zidește pe Stânca Veacurilor, Iisus Christos.

„Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.“[2]


[1] 1 Corinteni 13:11.
[2] Ioan 3:13.
 
Foto: captură YouTube