A devenit o pedanterie să vorbești în termeni abstracţi despre atacul de la Chalie Hebdo. Asta probabil și pentru că, în timp ce unii teoretizează pentru a-și justifica poziţia (je suis/ je ne suis pas), pe morţi nu îi mai aduce nimeni înapoi. Cu toate acestea, avem nevoie de teorie, numai că de alta.

Conceptul-vedetă zilele acestea este, fără îndoială, „libertatea de exprimare”. Și e analizat pe toate părţile: dacă e bună la modul absolut, dacă are limite şi, în caz că da, dacă are cine să le stabilească. Și e bine că oamenii își pun întrebări și își evaluează valorile. Însă aceste discuţii au și părţi mai puţin bune, chiar distructive. De exemplu, deși pretind că simplifică datele problemei, aceste discuţii de fapt reduc evenimentul la un conflict între două sisteme de valori concurente – cel european (relativist, dar supus Declaraţiei Drepturilor Omului) și cel islamist (absolutist și supus tradiţiei islamice).

Problema este că, mergând pe acest fir, discuţiile nu pot ajunge decât în impas. O dată, fiindcă, dacă ar proclama superioritatea sistemului european, i-ar contrazice esenţa tocmai prin faptul că ar alcătui această ierarhie [relativismul presupune dependenţa valorilor de mediul cultural care le-a generat și, implicit, nu poate acorda distincţia superiorităţii niciunui sistem]. Al doilea motiv al impasului este că, dacă admitem contrarea a două sisteme ireconciliabile, atunci conflictul nu are nicio soluţie „dreaptă”. [Dacă europenii spun că X e alb, iar musulmanii spun că X e negru, cine va putea să decidă cum e X?] Viziunea sistemelor concurente are, în plus, dezavantajul de a promova stereotipuri culturale profund dăunătoare (toţi europenii sunt X, toţi musulmanii sunt Y) și de aici decurge un rău și mai mare.

O consecinţă a permanentizării stereotipurilor este imunizarea. Ne obișnuim ca musulmanii să fie asociaţi terorismului și ca vesticii să fie o civilizaţie de elită transformată în victimă. Lucrul acesta deja se întâmplă sub ochii noștri. E suficient să vedem cât de sensibilă este opinia publică mondială la tragedia franceză care a vizat 12 oameni. Mult mai multe victime (2.000!) și detalii cu mult mai oripilante (copii-kamikaze, femei ucise în timp ce nășteau) au fost necesare pentru ca ziare din presa centrală să ia în seamă atacurile comise de teoriștii Boko Haram în Nigeria.

Ce soluţii putem aștepta de la o societate obișnuită deja cu niște date greșite ale problemei: europenii sunt băieţii buni, musulmanii sunt băieţii răi? Marșurile de solidaritate la care au participat liderii de stat europeni încearcă să dea o direcţie sănătoasă (deși unii arată cu degetul spre interesele politice). Nu musulmanii (ca un grup mondial compact) sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Și, de aceea, ura nu ar trebui să își găsească un loc între noi.

Rămâne întrebarea: atunci cine e de vină? Cine sunt cei care au comis atacul? Cine sunt cei care comit, de obicei, atacuri? La acest capitol, din nefericire, suntem deficitari și teoretic, și practic. Teoretic, pentru că noi nu ne cunoaștem cu adevărat dușmanul. Și practic, pentru că, dacă am ţine cont de portretul lui robot, așa cum reiese din cercetările făcute până acum de sociologi, s-ar putea să ne înfrunte un adevăr incomod. Acela că schimbarea nu ar trebui să vină din comunitatea pe care o condamnăm cu atâta rapiditate și îndreptăţire de sine, ci din sânul propriei noastre culturi.

Cercetătorii spun că un număr tot mai mare de indivizi născuţi și educaţi în ţări europene ajung să se radicalizeze împotriva sistemelor care i-au format. Iar faptul că statisticile evidenţiază o tendinţă ar trebui să ne facă să ne gândim că nu e vorba doar de niște excepţii tragice, ci de rezultatul unor erori sistemice. Câtă vreme nu lucrăm la acestea, nu ne putem aștepta decât ca numărul celor care arată cu degetul spre comunităţile musulmane să crească. Iar asta în deserviciul nostru, al tuturor.

Foto: captură YouTube

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.