Ateul Sam Harris îi acuză pe creştini că se opun progreselor ştiinţei care ar putea să însemne salvarea a milioane de oameni bolnavi. Ravi Zacharias observă însă că Harris, îngrijorat de soarta bolnavilor care ar putea să fie salvaţi prin descoperiri ştiinţifice, tace mâlc cu privire la milioanele de avorturi.

Cartea Sfârşitul raţiunii este răspunsul lui Zacharias la cartea ateului Sam Harris, Scrisoare către o naţiune creştină, în care acesta din urmă face „cu ou şi cu oţet" creştinismul şi alte religii, încercând să convingă publicul că salvarea lumii vine din ateism.

Citând şi făcând permanent aluzie la atacurile lui Harris, Zacharias atrage atenţia asupra inconsecvenţelor de logică ale acestuia şi asupra determinării cu care Harris îşi urmăreşte ţelul, chiar dacă, în acest sens, adoptă, în unele cazuri, o atitudine antagonistă propriei viziuni asupra vieţii. „Mi s-a părut întotdeauna fascinant felul cum relativişti care spun că iubesc ideea de toleranţă se dovedesc până la urmă foarte bigoţi", scrie Zacharias.

El argumentează în favoarea ideii că, dincolo de aspectele negative ale vieţii, dincolo de suferinţa şi moartea care au lovit constant fiecare generaţie, an după an, există o Raţiune superioară şi un sens. Nimic nu este întâmplător în Univers, însă pentru a înţelege şi a accepta acest lucru este necesar un pas esenţial: admiterea faptului că raţiunea umană îşi are limitele sale şi nu poate să explice totul.

Concepţia despre lume şi viaţă se bazează pe răspunsurile la 4 întrebări care vizează originea, sensul, moralitatea şi speranţa. Fără să nege valoarea ştiinţei pentru umanitate, Zacharias observă totuşi că ştiinţa ateistă nu are răspunsuri clare cu privire la origini. Cel mult, are nişte presupoziţii care variază de la un cercetător la altul. „Nimicul nu poate cauza ceva", combate Zacharias teoriile despre apariţia întâmplătoare a vieţii. Vorbind despre sens, autorul remarcă sentimentul de gol interior cu care se confruntă cei ce au crezut că eliberarea de Dumnezeu şi de morală le va aduce o satisfacţie deplină.

„Jocuri de cuvinte!" Acesta este instrumentul lui Harris. Zacharias îl întreabă însă pe ce criterii îşi stabileşte preferinţele morale. Dacă Dumnezeu nu există şi dacă religia este un virus nociv, care ar putea să fie sursa moralităţii într-o lume ateistă, redusă la materie şi reacţii chimice? „Nu există o explicaţie logică pentru dezvoltarea intuiţiei morale exclusiv din materie, prin simple reacţii chimice." Ateii spun că religia este rea. Dar dacă există rău, trebuie să existe şi bine. Iar binele este stabilit pe baza unei legi morale, care îl distinge de rău. Şi, dacă există o lege morală, cine a dat-o? Care este sursa ei? Harris? Richard Dawkins? Christopher Hitchens? Kim Jong Il? De ce ar fi preferinţele morale ale unuia mai demne de luat în seamă decât ale altuia, câtă vreme fiecare este liber să aibă preferinţe?

Harris susţine că, spre deosebire de creştini, ateii nu au făcut războaie. Zacharias îi cere o dovadă că la războaiele, crimele, nedreptăţile lumii nu au luat parte şi atei. Deocamdată, Harris nu i-a răspuns. În opinia lui Zacharias, un creştin care încalcă Legea divină „îşi violează propria credinţă", iar Zacharias nu neagă că se întâmplă aşa ceva. Dar, mai spune el, atunci când un ateu face lucrurile considerate de creştin încălcări ale Legii lui Dumnezeu, acestea sunt „consecinţe legitime ale credinţei sale".

Noul Ateism poate să provoace o „devastare culturală", susţine Zacharias, cu urmări comparabile cu acelea ale regimului nazist. Ateii noi critică aspru creştinismul, îi impută tot ce este rău pe lumea asta, dar nu oferă în schimb nimic altceva decât o aşa-zisă libertate care îl lasă pe individ să rătăcească în… vid. Merită să ne gândim mai departe la ideea lui Peter Sinfield: „Cunoaşterea este un prieten mortal atunci când nimeni nu stabileşte regulile".

(Sfârşitul raţiunii este tradusă în limba română şi publicată de Editura Cartea Creştină, http://www.ecc.ro/)