Etichetă: ateism
Ateismul, la fel de bătrân ca lumea
Ateismul nu este o invenţie modernă, o producţie de tip iluminist, așa cum se afirmă de obicei. De fapt, ar putea origina chiar în lumea antică, susţine un profesor de la Cambridge într-o nouă carte a sa. Abordarea pune sub semnul întrebării ipoteza conform căreia omenirea a fost predispusă să creadă în zei.
Relaxează-te… e doar Dumnezeu
Când am citit cum a reușit o mămică umanistă să se liniștească la gândul că puiul ei ar putea începe să creadă în Dumnezeu, am fost surprinsă și aproape jignită.
Poate știinţa explica totul? | Recenzie de carte
Cartea Poate știinţa explica totul este o introducere accesibilă la relaţia dintre știinţă și religie.
Ştiinţa poate oferi anumite răspunsuri la întrebări de tipul „cum?“ sau „ce?“, însă nu poate răspunde la întrebări de tipul „de ce?“, care privesc scopul existenţei realităţii.
John C. Lennox, profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford, este un autor și vorbitor...
Documentarul „Dincolo de povara dovezii”. Suntem făcuţi să credem?
În secolele care au trecut de când știinţa și-a obţinut autonomia de sub tutela religiei, purtători de cuvânt din ambele tabere s-au deprins să se privească cu suspiciune, să se ignore reciproc și să se adreseze propriilor adepţi predicându-le împotriva „celorlalţi.” Părea că sunt puţine speranţe ca oamenii de știinţă și oamenii credinţei să se...
Oaia deghizată-n lup
Autorul american Mark Twain a rămas în conștiinţa cititorilor săi și a generaţiilor care i-au urmat drept una dintre vocile critice la adresa religiei creștine.
Cine gândește ca lumea?
Faimosul autor ateu Richard Dawkins a fost ales drept gânditorul de frunte al lumii, într-un vot global care a contabilizat opiniile a 10.000 de oameni din 100 de ţări. În aceeași listă de gânditori nu s-a regăsit nici măcar unul din domeniul religiei sau al eticii. Merită spus, din nou: „Gândește mai departe!“.
Niciodată pe măsură. Un articol imperfect despre perfecţionism
Capătul drumului perfecţionistului creștin nu este perfecţiunea, ci ateismul. Pentru că povara privirii imaginate ca fiind constant nemulţumită a lui Dumnezeu este prea mult de dus pentru orice om.
Mintea de pe urmă la Ziua de Apoi
Deși continuu își îmbunătăţesc pregătirea în faţa crizelor și dezastrelor, societăţile moderne se găsesc neputincioase în faţa unei ameninţări în creștere: crizele transnaţionale.
Imaginea de ansamblu
Straturile fosilifere par a fi în concordanţă cu unele analize filogenetice independente, metodele radiometrice de datare par a fi în acord cu deducţiile bazate pe „ceasul molecular” al ADN-ului, deriva continentală de milioane de ani pare a fi coerentă cu distribuţia speciilor şi a fosilelor pe pământ... şi exemplele pot continua. Dacă evoluţia vieţii nu...
Redefinirea care a cucerit lumea
Pentru Carl Sagan, renumit astronom și ateu militant, locul lui Dumnezeu în univers era cert: „Tot ce există, tot ce a existat și tot ce va exista vreodată este Cosmosul.” Pentru Richard Dawkins, exponent al „noului val” al ateismului, știinţa adevărată este în mod necesar atee și materialistă. Această paradigmă este astăzi predominantă în lumea știinţifică.
La...
De la religia lipsei la lipsa religiei
Un grup de atei din Sacramento, California, a pregătit pentru perioada Crăciunului 55 de panouri publicitare care afișează imagini cu localnici și sloganuri precum „Bun fără Dumnezeu“ (Good without God), „Să fac binele este religia mea“ (Doing good is my religion), ori „Crede în tine însuţi“ (Believe in yourself).
De unde știu că Dumnezeu există?
„Ar trebui să mă fi văzut, singur în acea cameră la Colegiul Magdalen, cum, noapte de noapte, ori de câte ori ori mintea mi se oprea un moment din lucru, Îl simţeam apropiindu-se de mine pas cu pas și hotărât, pe acela pe care atât de mult nu doream să Îl întâlnesc… Cel de care...
De ce să fim morali?
„Fără îndoială că egalitatea între oameni în ce priveşte bunurile e un lucru drept: dar neputându-se face ca omul să asculte de dreptate, s-a făcut drept ca el să asculte de forţă şi, neputându-se întări dreptatea, s-a justificat forţa, pentru ca justiţia şi forţa să fie împreună şi pentru ca să existe pace, căci ea...
De la martir la licean, sau cum să fii un spectator superficial
Se spune că inteligentul și cinicul Talleyrand[1], diplomat francez și preot catolic ulterior laicizat, îi spunea lui Napoleon, atunci când acesta îi cerea să conceapă un mesaj politic: „Sire, mie daţi-mi ideea, că argumentele le găsesc singur...” Dacă în politică o asemenea atitudine intelectuală dovedește cinism și lipsă de scrupule, să ne imaginăm ce consecinţe...
Postateismul și relativizarea relativismului
Sfârșitul secolului trecut a creat contextul perfect în care postmodernismul să-și aroge dreptul de veto în toate dilemele etice ale momentului. În consecinţă, astăzi, observăm cum, pe măsură ce fertilizarea in vitro, avortul, eutanasia sau căsătoriile homosexuale intră pe agenda legislativă a tot mai multor ţări, corectitudinea politică se impune în faţa moralei religioase.
Dragonul Roșu faţă în faţă cu Crucea Roșie
Trebuia să înceapă Săptămâna Mare. În provincia Zhejiang, din China, mai mulţi creștini au fost spitalizaţi după ce s-au împotrivit acţiunii guvernamentale de instalare a camerelor de supraveghere în biserici.
În căutarea adevăratului Iisus
Furtuna din paharul nostru cu apă, numită controversa legată de ora de religie, a scos la iveală frământări și dezbateri nu doar despre justeţea completării unui formular, ci și despre rolul și scopul religiei în viaţa copiilor.
Blestemul de a te naște în URSS, ca să trăiești în Rusia (I)
Revitalizarea ambiţiilor imperiale ale Rusiei nu poate decât să adâncească ecourile îngrijorării globale, dar mai ales a ţărilor din proximitatea uriașului naufragiat într-un paseism roșu.
De ce cred în Dumnezeu
„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska
„Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...
Dragostea și frigul cosmic
„Ni se tot spune că religia, indiferent de imperfecţiunile ei, măcar insuflă moralitate. Există dovezi concludente, de oriunde, că se întâmplă contrariul, de fapt, credinţa determinându-i pe oameni să fie mai răi, mai egoiști și, poate mai presus de toate, mai proști.” (Cristopher Hitchens)
Secera, ciocanul și Biblia
La un sfert de secol de la căderea comunismului în Europa de Răsărit și în Uniunea Sovietică, interviul cu un fiu al acelor vremuri, dr. Mihail Kulakov, ne reamintește ce a însemnat să fii credincios într-un regim ateu și opresiv.