Pentru mine, întrebarea nu are sens. Este ca și cum planeta ar fi fost cândva populată de bărbaţi, când, deodată, au aterizat și femeile (de pe Venus, se înţelege), iar bărbaţii erau total lipsiţi de uneltele necesare pentru a înţelege ce vor aceste creaturi și cum să se poarte cu ele. Se simţea în aer o tensiune, generată de întrebarea mută a speciei masculine: „Have you come in peace?” („Aţi venit cu gânduri de pace?”)
Acesta este singurul motiv pe care mi-l pot da pentru a justifica nenumăratele cărţi, lucrări, filme etc. care au apărut pentru ca bărbaţii să înceapă doar procesul infinit de a înţelege misterul fără margini care este psihicul feminin. Cu greu îmi pot imagina cum s-au descurcat cele două sexe înainte de apariţia lucrărilor de specialitate și a celor de-a dreptul fanteziste! Iar dacă am apărut împreună pe acest pământ, oare cum s-au înţeles cuplurile primare în lipsa acestor ajutoare? Adam și Eva par să fi avut probleme și preocupări mai mari decât să înveţe comunicarea în 7 pași.
Astăzi ne plângem mai mult ca niciodată de diferenţele care se fac între sexe, de misoginism, de sexism, de inegalitate. Și este adevărat că există o diferenţă între sexe oriunde ne uităm: la locul de muncă, în mass-media și cinema, în literatură, poezie, artă, afaceri, inginerie și IT, pe Wall Street și în bucătăriile restaurantelor cu stele Michelin. Dar nu ne plângem că același lucru este valabil și în domeniul cărţilor dedicate celor care vor să își înţeleagă mai bine partenerul. Unde s-a pierdut marea întrebare: Ce vor bărbaţii?
Tragedia femeilor se trage și din aceste ghiduri de comunicare (între care filmul Ce vor femeile?, cu Mel Gibson, este de referinţă), care au pus femeile laolaltă, într-o singură clasă, pe care au început să o disece în toate felurile, generând stereotipuri și prejudecăţi care ţin până în ziua de azi. Astfel se consideră că femeile, ca specie, gândesc și acţionează într-un anume fel (predictibil) și își doresc anumite lucruri. Altfel nu se poate! Este o strategie bună de vânzări și cam atât. Bărbaţii se întreabă, în continuare, ce vor femeile.
Păi ce să vrea o femeie? Să găsească o bluză care să îi vină foarte bine, să aibă timp să facă ceva pentru ea – sport sau maraton de episoade din Anatomia lui Grey –, să primească ajutor de la soţ prin casă și cu treburile pentru copii, să i se spună cuvinte frumoase… și multe alte încă o mie de lucruri pe care bărbaţii le știu fără să citească manuale de „utilizare”. Și cu toate astea, rămâne în picioare întrebarea întrebătoare.
De ce? Pentru că suntem antrenaţi ca, atunci când e vorba de femei, să gândim în masă. Iar pentru înaintarea cauzei feministe, astăzi sunt disecate până la sânge toate cărţile, filmele, blogurile, legile care au chiar şi un pic de-a face cu sexul feminin, pentru a vedea dacă trec sau nu de poliţia feministă (vezi dezbaterea „Gone Girl”).
Astăzi o autoare nu mai poate scrie o carte în care personajul principal este o femeie psihopată, pentru că este acuzată că este antifeministă, perpetuând stereotipurile conform cărora femeile sunt nevrotice, manipulatoare și capabile de cele mai crude lucruri, pe care bărbaţii nici nu pot să le conceapă. Nu, astăzi, puţinele autoare de succes trebuie să își ia asupra lor datoria ca atunci când scriu despre femei să reprezinte populaţia de femei în ansamblul ei. Iar acest tip de cenzură, impusă în mod ironic chiar de feminiști, nu doar că este pur și simplu injustă, dar continuă cercul vicios al războiului între sexe și perpetuează mitul conform căruia femeile sunt de neînţeles.
Eu sunt femeie, dar nu știu ce vor femeile, cum nu știu nici ce vor bărbaţii. Știu ce vor anumite femei și ce vor anumiţi bărbaţi, persoane pe care le cunosc personal, dar nu m-aș hazarda să pretind mai mult și nu cred că este cineva în poziţia de a pretinde asta și chiar să aibă dreptate. Cred că am atinge cu toţii Nirvana. Până una alta, ader la ideea lui Megan Garber, exprimată în The Atlantic, și mă hazardez să susţin și eu că, dacă în momentul de faţă am lua femeile ca grup omogen, ceea ce ar vrea ele, probabil, ar fi să nu fie tratate ca un grup omogen de la bun început.