Ioana Pârvulescu încearcă, în Cartea întrebărilor, să răspundă întrebării: Care evanghelist scrie cel mai bine? Care dintre cei patru evanghelişti are, cel dintâi, harul scrisului? Care dintre cele patru biografii ale lui Iisus are mai multe şanse să-l bucure pe cititor?

Cititorului care se apropie de textul biblic mai degrabă prin lentila credinţei, decât prin prisma unor judecăţi literare, astfel de întrebări ar putea să îi lase impresia unor preocupări blasfematoare. Cineva ar putea să-l citeze chiar pe apostolul Pavel care scria că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu". Şi, din moment ce în întreaga Scriptură, de la proto-istoria Facerii şi până la profeţiile Apocalipsei, fiecare frază este inspirată de Dumnezeu, cum ar putea cineva să spună că o carte biblică este mai frumoasă decât alta, că un pasaj biblic ar putea să fie mai inspirator decât altul sau, precum în cazul amintit, că un evanghelist ar fi scris mai bine decât ceilalţi?

Lectura Evangheliilor şi, până la urmă, a Bibliei este afectată (Rar? Des? E greu de spus…) fie de prejudecăţile inerente unui anumit tip de devoţiune, fie de prejudecăţile aferente criticii literare. La Nord este credinciosul care nu admite că ar putea să fie ceva de natură umană în Cartea Sacră (inspirată de Dumnezeu), iar în Sud explorează criticul care caută febril erori de natură umană (contradicţii şi imprecizii) pentru a susţine apoi că Biblia este cel mult o capodoperă culturală, dar nimic mai mult. În nici un caz, o scriere în care ar putea să fie ceva de natură divină.

Dacă ar fi să îi trimit o telegramă celui din Nord, i-aş scrie atât: în Iisus Christos a fost destulă natură umană încât să pot accepta că această natură poate să fie pipăită şi în paginile Bibliei. Celui din Sud i-aş scrie: încearcă să le spui milioanelor de oameni cărora Biblia le-a schimbat profund viaţa că aceasta este doar o carte, doar produsul geniului uman, fără nimic divin în ea!

Evanghelie, epistolă sau Psalm, orice bucăţică de Biblie poate să fie mai relevantă într-un caz decât într-altul, însemnătatea unui text depinzând de frământările cititorului, de întrebările pe care le are sau pe care le caută, de durerile sau de bucuriile vieţii, de momentul zilei (dacă e seară sau dacă e dimineaţă), de vârstă, educaţie şi sex, de cerul mai mult sau mai puţin senin, de micul dejun sau de stresul cotidian. Dacă atunci când cineva te calcă pe picior îţi aminteşti degrabă vreun stih dintr-un Psalm imprecator, când eşti îndrăgostit te întorci spre Cântarea cântărilor. În momentele de cumpănă ale vieţii te adăpi din fântâna Eclesiastului, iar când vrei să auzi mai limpede vocea lui Iisus deschizi una dintre Evanghelii… În funcţie de ce-urile şi de ce-urile fiinţei umane, orice carte, capitol sau verset al Bibliei poate să fie, la un moment dat, mai frumos. Fără ca asta să însemne, nici măcar pentru o clipă, că restul sunt mai urâte.