Kosovo se apropie cu pași repezi de aniversarea a trei ani de la declararea independenţei. În februarie 2008, străzile orașelor erau luate cu asalt de oameni care sărbătoreau apariţia noului stat. Dar cum arată Kosovo la trei ani după?

Primii ani de viaţă ai statului Kosovo au continuat să fie marcaţi de suișuri și coborâșuri. Unul dintre puţinele momente luminoase l-a constituit avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie, care a hotărât că declaraţia sa de independenţă este conformă cu dreptul internaţional. Însă, după ce euforia gustului independenţei s-a mai estompat, problemele ascunse sub preș au început să scoată capul la suprafaţă.

La trei ani de la nașterea sa, Kosovo rămâne un stat „neterminat”, ca desenul mâzgălit de un copil pe caiet și apoi abandonat. Una din problemele majore este lipsa unei suveranităţi complete. Guvernul nu își exercită autoritatea asupra întregului teritoriu – partea de nord a Kosovo, în care locuiește o populaţie majoritar sârbă, este controlată de facto de către Belgrad. 'Structurile paralele' (instituţii precum primării, tribunale, școli) finanţate de guvernul sârb sunt bine înrădăcinate și nu par să se lase impresionate de eforturile autorităţilor din Kosovo de a câștiga nordul.

În plus, noul stat se sprijină încă pe cârjele comunităţii internaţionale. EULEX, misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii, deţine puteri executive în domenii sensibile. Justiţia, poliţia și vămile sunt puternic susţinute de prezenţa internaţională. Biroul civil internaţional (ICO) poate anula legi sau decizii ale Parlamentului din Kosovo atunci când acestea sunt considerate incompatibile cu planul Ahtisaari. Independenţă, cu siguranţă…. dar sub supraveghere, până când Kosovo se arată gata să își asume toate responsabilităţile.

Pe lângă toate acestea, se adaugă faptul că independenţa Kosovo nu a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale Naţiunilor Unite. Presa locală numără cu înfrigurare orice nou act de recunoaștere, dar până în prezent numai 75 din 192 de state (mai puţin de 40%) au recunoscut noul statut al Kosovo. Și, deși recunoașterea pe care un stat o arată altui stat nu are un efect constitutiv (un stat nu e mai puţin stat pentru că nu a fost recunoscut), cu siguranţă faciliteaza lucrurile în plan practic. Tocmai de aceea, de exemplu, Kosovo nu are un prefix telefonic propriu, ci trei – al Serbiei, al Sloveniei și al Monaco. Din același motiv, probabil că nu o să vedem în curând o echipă a Kosovo participând la Jocurile Olimpice sau la Campionatul mondial de fotbal.

Mai presus de toate, câștigarea independenţei a fost multă vreme legată de promisiunea unui viitor mai bun. Populaţia a sperat într-o îmbunătăţire a situaţiei politice, economice și sociale – îmbunătăţire care însă pare să se lase așteptată. Recentele alegeri marcate atât de clar de fraudă și parţial reluate, precum și raportul Consiliului Europei în care se arată că lideri din actuala clasă politică au fost implicaţi în trafic cu organe nu sunt semne bune. Independenţa câștigată nu a putut schimba peste noapte problemele adânci ale ţării. Nu există nicio baghetă magică care să elimine rata mare a șomajului, corupţia sau crima organizată. Există doar reforme care pot fi puse în aplicare atunci când există și suficientă voinţă.

Kosovo are încă în faţă un drum lung de străbătut. Dar tocmai de aceea urarea de „La mulţi ani” i se potrivește. P.S. – „La mulţi ani” și sărbătoritului de azi, site-ul ST! Și lui i se potrivește urarea, dar din motive diferite.