Monitorul Oficial a publicat azi 3 decrete de decorare: pentru​ înaltul profesionalism, dăruirea şi ​devotamentul a trei generali, pentru ​profesionalismul şi umanismul dovedite în actul medical​ de către şapte medici şi două asistente medicale şi pentru ​rezultatele obţinute în întreaga carieră sportivă de ​doi şahişti. Doar primele două au devenit subiect de ştiri.

Monitorul Oficial a publicat azi 3 decrete de decorare: pentru înaltul profesionalism, dăruirea şi devotamentul a trei generali, pentru profesionalismul şi umanismul dovedite în actul medical de către şapte medici şi două asistente medicale şi pentru rezultatele obţinute în întreaga carieră sportivă de doi şahişti.

Doar primele două au devenit subiect de ştiri. Până acum, nimic despre şahiştii Aurel Anton şi Vladimir Sălceanu. În schimb, site-urile de știri titrează deja: “Băsescu i-a decorat pe salvatorii bebeluşilor răniţi în incendiul de la Giuleşti”, “Băsescu l-a decorat pe procurorul general în mandatul căruia a fugit Hayssam”.

Recunoașterea meritelor este un lucru necesar. Ba uneori și exagerarea lor poate fi constructivă, dacă ne luăm după Viktor Frankl. Recunoașterea meritelor e ca acoperișul unei construcţii. Ea conferă credibilitate și utilitate lucrurilor bune care au fost zidite. Nici un om cu mintea întreagă nu s-ar adăposti de ploaie într-o casă fără acoperiș. Sănătatea românească a primit azi un semn că are cel puţin câteva ţigle pe casă.

Comparaţia cu acoperișul unei case îmi amintește de două construcţii din Biblie. Una este un turn, cealaltă este casa zidită pe stâncă. În Luca 14, versetele 28-30, Isus le explică ucenicilor săi ce înseamnă un lucru bine făcut: “Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârși, și toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el și să zică: omul acesta a început să zidească și n-a putut isprăvi.”

Aceeași idee a lucrului bine făcut reiese și din parabola casei zidită pe stâncă: “Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. Dar cine aude și nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, s-a prăbușit îndată și prăbușirea acestei case a fost mare.” (Luca 6,47-49).

Putem deduce că eficienţa se bazează în primul rând pe fapte, nu pe predici și decoraţiuni (ca și când n-am fi știut asta deja). Pe planificări și săpături adânci, nu pe construcţii heirupiste și facile, din pământ moale, ușor de modelat după dorinţe. Așa că, da, e bine să avem și acoperiș la casă. De o ploaie de vară ne putem ascunde sub orice acoperiș. Dar nu e suficient. În faţa unei furtuni mai zdravene avem nevoie de o construcţie fundamentată solid. Adică de o armată cu generali adevăraţi, un sistem de sănătate care să funcţioneze mereu, nu doar să aibă momente eroice, o ţară unde să se gândească nu doar în faţa tablei de șah.