Considerată de-a lungul secolelor o minune înfăptuită prin puterea lui Dumnezeu, trecerea poporului evreu prin mijlocul Mării Roşii este explicată astăzi de oamenii de ştiinţă. Site-urile The Guardian, The Telegraph şi BBC anunţă, azi, pe prima pagină, „how Moses may have done it" (cum s-ar putea s-o fi făcut Moise). Şi aflăm din start că trecerea Mării Roşii a avut loc în Delta Nilului...

   

    Dacă nu din Biblie, măcar din filme (Cele zece porunci cu Charlton Heston sau animaţia Disney, Prinţul Egiptului) şi tot avem în minte scena cu profetul Moise, cu toiagul în mână, cu braţele întinse spre apele mării care se despică sub ochii plini de uimire amestecată cu groază, ai evreilor.

    Cercetătorii de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi cei de la Universitatea din Colorado susţin că au recreat pe computer diverse combinaţii de vânturi şi valuri care ar fi putut aduce la lumină podul de nisip pe care au trecut evreii prin „Marea Roşie". De fapt, cercetătorii mută din start scena trecerii prin Marea Roşie în Delta Nilului. Teoria specialiştilor este că, în timpul nopţii, un vânt puternic dinspre răsărit ar fi îndepărtat apele undeva în zona de coastă din nordul Egiptului. „Simularea se potriveşte destul de bine cu informaţiile din cartea Exodului", susţine Carl Drews, cel care a condus studiul. Dinamica fluidelor ar explica astfel povestea biblică.

     „Oamenii au fost, întotdeauna, fascinaţi de povestea Exodului, întrebându-se dacă se bazează pe evenimente istorice. Acest studiu arată că povestea apelor care s-au despărţit are, întradevăr, o bază în legile fizice." Dacă evenimentul ar fi avut loc undeva, lângă Port Said, vânturile dinspre răsărit ar fi putut să creeze un spaţiu uscat, în mijlocul apelor, pentru patru ore.

    Teorii anterioare vorbeau despre posibilitatea unui tsunami. Însă, într-un astfel de caz, mişcarea apelor mării ar fi fost bruşte şi rapide, şi nu le-ar fi permis fugarilor să traverseze ca pe uscat. Un alt studiu, realizat de cercetători ruşi, arăta că ar fi fost posibil ca evenimentul să se fi întâmplat în zona actualului canal Suez, fiind provocat de vânturi asemănătoare unor uragane. Teorii multe, ce-i drept, însă toate pe lângă… Biblie.

    Cartea Exodului, în toate variantele de traducere pe care le cunosc, prezintă aceeaşi versiune a acestei istorii. Urmăriţi de egipteni, evreii sunt martorii unei intervenţii supranaturale a lui Dumnezeu. Nici Moise, nici faimosul lui toiag nu sunt creditaţi cu puteri incredibile. Minunea îi este atribuită direct lui Dumnezeu: „Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărţit apele şi a făcut din mare pământ uscat" (Exodul 14:21). Modul în care aceşti cercetători, de bună credinţă de altfel, reţin detaliul „vântului dinspre răsărit" ca fiind veridic, întrucât „vine mănuşă" teoriei pe care au gândit-o, respingând însă un alt detaliu biblic – faptul că trecerea prin ape a avut loc la Marea Roşie – reflectă un tipar actual de lectură şi interpretare a Bibliei. Se vorbeşte tot mai mult despre tensiunea dintre religie/credinţă/Biblie şi ştiinţă, precum şi despre nevoia unei reconcilieri între cele două tabere. Sper doar că acest armistiţiu nu presupune rescrierea Bibliei în acord cu legile naturale cunoscute. În caz contrar, vom ajunge să citim în paginile Bibliei nu despre potopul lui Noe, ci despre o inundaţie din Irak, nu despre cei trei tineri evrei în cuptorul de foc, ci despre un accident nefericit într-o saună babiloniană, nu despre înmulţirea pâinilor, ci despre o remarcabilă producţie de grâu în timpul lui Iisus, nu despre mersul pe ape al lui Christos, ci despre cum a dresat El un delfin care L-a purtat peste ape şi alte asemenea minunăţii (nu minuni!). Ce-ar mai rămâne atunci din Biblie?

    Închei şi eu în stil eminovician, mărturisindu-mi speranţa că Dumnezeu poate mai mult decât Îi permit oamenii să facă şi că Biblia va rămâne Cuvântul Său adevărat şi neştirbit: Dintre sute de speculaţii / Care lasă malurile / Cred că toate le vor sparge / Vânturile, valurile…