Am citit pe un blog creştin despre frământările unui tânăr care a credea despre sine că se distrează prea mult şi care nu știa cum să facă să petreacă mai mult timp studiind Cuvântul lui Dumnezeu. Preocuparea lui m-a surprins, mai ales că nu e foarte comună. Până la urmă, religia și distracţia se exclud reciproc sau convieţuiesc în perfectă armonie?

Divertismentul face parte din coloana vertebrală a grilelor de programe TV sau a majorităţii publicaţiilor. Mediul online oferă tot ce este necesar petru a-ţi petrece timpul liber în faţa computerului: muzică, filme, jocuri interactive, biblioteci întregi de cărţi gratuite sau piratate, materiale de interes pentru orice hobby. Că am devenit spectatori, consumatori a ceea ce ni se oferă peste tot nu e decât un trend firesc.

Un comportament schizoid, făptură online şi fiinţă socială, ne face să ne trăim viaţa în ritm de click-uri. Informaţia de pe monitor ne-a schimbat celor mai mulţi modul în care interacţionăm cu cartea. Este greu să citești în timp ce la computer rulează muzică, apar mesaje în 5 ferestre de messenger sau în cea de Facebook. De multe ori e mult mai facil și chiar mai atractiv să rezolvi un puzzle online decât să citești, chiar și pe diagonală o revistă sau o carte (cu atât mai mult Biblia).

Pentru generaţiile care cresc cu asemenea „companioni” nu e de mirare că, în cele din urmă, religia se cere a fi cool, iar biserica user-friendly. De aceea, într-un număr de biserici se cântă muzică rock, se joacă „Fear Factor" la întâlnirile de tineret sau organizează competiţii de skateboard pentru Dumnezeu. Nu este de mirare că fotomodele celebre, sportivi de performanţă sau cântăreţi adulaţi de milioane de fani vorbesc despre Dumnezeu şi aceasta le creşte cota și stabilește trendul și pentru alţii. Aceştia sunt martorii faptului că religia poate deveni încă un domeniu al entertainmentului cool.

Şi totuşi, e posibil oare ca umilinţa, altruismul, simplitatea şi meditaţia la cele sfinte să fie vreodată, în chip real, la modă? În ceea ce mă priveşte, mi-este clar că „lupta" aceasta dintre biserică şi nenumăratele campanii de marketing şi P.R. este până la urmă concurenţă neloială – religia nu poate şi nu va deveni vreodată la fel de populară precum cultura seculară. Să speri că va fi sau că se poate altfel e autoînşelare, o iluzie care se va risipi la un moment dat.

 Cu toate acestea, un tânăr creştin nu trebuie să aibă o faţă posacă, să nu râdă, să nu se bucure de prieteni şi de tot ceea ce îl înconjoară. Oricine creștin ştie că Dumnezeu doreşte să se bucure, să fie fericit şi mulţumit. Biblia însăşi este o carte a bucuriei, a desfătării, a speranţei. De multe ori apar în Biblie expresii ca „a strigat de bucurie", „a primit cu bucurie", „s-a umplut de bucurie" şi „desfătarea sufletului".

Există însă niște diferenţe între distracţia populară şi cea plăcută lui Dumnezeu. Este vorba de scopul distracţiei şi de mijlocul prin care o obţin. Acestea definesc distracţia de care mă bucur. Dacă distracţia mea include activităţi care mă fac să admir şi să construiesc în loc să dărâm, îmi dau optimism și speranţă, mă ajută să îmi ordonez corect priorităţile, atunci aceasta este distracţia care mă înnobilează, nu doar mă relaxează. Iar atunci voi simţi bucuria aceea despre care scrie prozatorul german Jean Paul F. Richter când scrie că „Bucuria autentică nu ne loveşte ca o furtună cu grindină, ci coboară asupra noastră la fel de delicat ca stropii de rouă pe firele de iarbă."