Coreea de Nord este din nou în vizorul lumii după ce şi-a exprimat intenţia de a trimite un satelit în spaţiu pentru a marca 100 de ani de la naşterea fondatorului ţării Kim Ir Sen, la 15 aprilie. Această intenţie a fost în centrul discuţiilor la summitul nuclear de la Seul, liderii politici ai lumii încercând să găsească puncte de presiune la care Coreea de Nord să cedeze.

Coreea de Nord este din nou în vizorul lumii după ce şi-a exprimat intenţia de a trimite un satelit în spaţiu pentru a marca 100 de ani de la naşterea fondatorului ţării Kim Ir Sen, la 15 aprilie. Această intenţie a fost în centrul discuţiilor la summitul nuclear de la Seul, liderii politici ai lumii încercând să găsească puncte de presiune la care Coreea de Nord să cedeze.

Unul dintre aceste puncte este hrana, după cum bine a punctat preşedintele rus Medvedev. Cu puţin timp în urmă, Coreea de Nord tocmai bătuse palma cu Statele Unite pentru un ajutor de 240.000 de tone de alimente, în schimbul renunţării la eforturile de progres nuclear, înţelegere care în conxtextul actual stă să cadă.

Dacă cineva se întreabă ce e mai important pentru liderii Coreii de Nord, între iubirea pentru fondatorul ţării şi iubirea faţă de oameni, trebuie amintit faptul că ţara care a dat dovadă de „iubire supremă” faţă de conducătorul ei răposat, Kim Jong Il, este şi „mândra” posesoare a unui lagăr de concentrare, unde în anul 2012, oamenii sunt torturaţi, persecutaţi psihic şi executaţi.

În cartea publicată recent Escape from Camp 14 („Evadare din Camp 14”), autorul Blaine Harden, spune povestea de viaţă a singurului prizioner care a reuşit să evadeze dintr-un lagăr din Coreea de Nord.

„Camp 14” este lagărul unde sunt închişi cei mai detestaţi duşmani ai Coreei de Nord. Lagărul este ca un oraş în miniatură. Are mine, ferme, fabrici şi şcoli, care se întind pe o suprafaţă de 48 de km lungime şi 24 de km lăţime.

Shin In Geun s-a născut în lagăr, la fel ca mulţi alţi copii, după ce căsătoria părinţilor lor a fost aranjată de gardienii lagărului, care au şi funcţia de peţitori. Născuţi din părinţi „vinovaţi”, copiii sunt condamnaţi să crească şi să moară în acest loc, plătind pentru păcatele părinţilor prin muncă, până la extenuare. Nimeni nu iese din lagărul 14, decât cu picioarele înainte.

Lui Shin i s-a dat voie să locuiască cu mama lui, în condiţii de „lux”. Aveau propria cameră, unde dormeau direct pe ciment. Bucătăria o împărţeau cu alţi deţinuţi, curentul electric mergea doar două ore pe zi, apă curentă sau săpun nu existau. Se puteau spăla într-un râu, mai puţin iarna. Dacă deţinuţii îşi făceau norma de lucru pe zi puteau să plece „acasă” cu ceva mâncare: terci de ovăz, varză murată, supă de ceapă. Gardienii le dădeau voie să prindă şoareci, pentru că asta îi ferea şi de pelagra. În rest, orice surplus nejustificat de alimente era pedepsit cu moartea, pe loc.

Copiii educaţi acolo nu cunoaşteau o altă lume, o altă mâncare, o altă normalitate. Ei erau învăţaţi să respecte sistemul, regulile lui şi să îşi toarne fraţii şi părinţii, în schimbul unei mici recompense. Sentimentele de orice fel erau scoase din ei cu bătaia, nimeni nu avea voie să aibă prieteni.

Shi stătea cu mama lui, dar nu prea vorbeau, nici măcar nu ştia de ce se aflau acolo. Mai avea un frate în lagăr, pe care îl mai vedea, dar nici cu el nu vorbea. Aşa se face că atunci când mama lui a furat orez să îi gătească fiului ei mai mare, după care au plănuit cum să scape, Shi a auzit şi i-a pârât gardianului pentru că a crezut sincer ca ei greșesc, că sistemul și regulile lui sunt bune si corecte. A doua zi de dimineaţă, mama, tata şi cei doi fraţi au fost duşi pe câmp. Mama lui Shi a fost spânzurată şi fratele lui împuşcat. El a trebuit să privească urmările faptelor sale. Nu a primit nicio recompensă.

La 16 ani, Shin a primit o slujbă permanentă într-o fabrică de uniforme militare, unde i s-a dat în grijă un deţinut, Park. Prin poveştile lui Park despre capitala ţării, descrierea mâncării, a gustului cărnii de vită sau pui, Shin a început să-și facă o imagine despre ceea ce este lumea de fapt. Mai mult, cei doi au ajuns să plănuiască împreună evadarea. Shin a scăpat, dar prietenul său a murit. El a reușit să fure o uniformă militară și în urma a numeroase aventuri a reușit să ajungă în China, de unde a mers în Coreea de Sud pentru ca, în final, să se stabilească în SUA, unde lucrează ca activist pentru drepturile omului.

Numele lui este acum Shin Dong-hyuk. Deși mintea sa este cât se poate de sănătoasă, corpul său este o hartă a greutăţilor prin care a trecut, crescând într-un lagăr de muncă despre care guvernul coreean insistă că nu există. Aşa cum va insista că onorarea fondatorului naţiunii este mai importantă decât burţile goale ale fiilor naţiunii. Punând la bătaie vieţile cetăţenilor subjugaţi, Coreea de Nord va blufa la masa jucătorilor politici de miză mare, până îşi va îndeplini obiectivul: progrese nucleare, ajutor umanitar mai mare, sau ambele.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.