Atenţia publicului e atrasă mereu de arestări, oamenii urmărind istoria arestărilor celebre fie online, fie în ziare, la radio sau la televizor. Nicolae Popa, implicat în scandalul FNI, un actor cu acţiuni reprobabile pe scena publică românească a revenit, ieri, în atenţia corectoare. Extrădarea, escorta, avionul, paza, acoperirea mediatică - un alai trist, metamorfozând atenţia publică.

Recent, vânătoarea lui Julian Assange a trezit atenţia moderatorilor, jurnaliștilor şi publicului. La fel și intrarea lui în arest. Iar evacuarea lui Corneliu Vadim Tudor din sediul PRM de pe strada Emile Zola nr. 2 a făcut, de asemenea, înconjurul României, mai ales datorită scandalului și virulenţei reacţiei de împotrivire la decizia luată.

Arestarea este capturarea de către public a elementelor proprii discordante, nocive, pentru a fi tratate, puse în carantină sau pedepsite. Societatea încearcă să se amelioreze concentrându-se asupra individului indezirabil. Cel în cauză se zbate să nu fie prins. Taberele se confruntă în războaie mediatice, care uneori sunt pe viaţă și pe moarte.

Sărbătorirea Paștelui de către creștini trimite de asemenea la o arestare, întrucât Jertfa de pe Dealul Golgotei a fost precedată de arestarea din Grădina Ghetsemani:

Într-o Vineri, foarte devreme, „o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege" (Matei 26:47), împreună cu „ceata ostaşilor şi aprozii trimiși de preoţii cei mai de seamă şi de Farisei, (…) a venit acolo [în Grădina Ghetsemani] cu felinare, cu făclii şi cu arme" (Ioan 18:3) pentru a aresta pe Domnul Iisus. Pare un detaliu inedit că oamenii au venit cu felinare pentru a aresta pe cel care era Lumina lumii. Şi mai paradoxal este că oamenii au venit cu săbii și ciomege pentru a supune pe Cel care era Viaţa și Pacea. Culminând absurdul în grotesc, Iuda prostituează onoarea sărutului de respect în trădare. Nadirul atins de întunericul uman a intrigat chiar imaginaţia divină: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În toate zilele şedeam în mijlocul vostru, şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine… Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?"

Nedumerirea Domnului vine din faptul că nu era nevoie ca El să fie arestat – Lumina divină nu a fost niciodată capturată, es se dăruise deja de bună voie venind în lume, dar lumea a vrut să se descotorosească de El (Ioan 1:1-14).

Privind aberantul acestui tablou putem respira mai liber că nu trăim atunci, și ne mângâie ca o speranţă imposibilitatea participării directe la linșarea Mântuitorului. Dar mai mult, fascinează eliberator că lumina divină, în ciuda carâmbului moral al loviturilor a rezistat:

Când momentul arestării a degenerat mai departe, lumina lui Iisus a stăpânit și a vindecat: Cei ce erau cu Iisus, au văzut ce avea să se întâmple, şi au zis: ,,Doamne, să lovim cu sabia?" Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus a luat cuvântul, şi a zis: ,,Lăsaţi-i! Până aici!" Şi S-a atins de urechea omului aceluia, şi l-a vindecat (Luca 22:49-51).

Când Fiul lui Dumnezeu Și-a rostit numele divin, întunericul a ezitat: „Pe cine căutaţi?" Ei I-au răspuns: „Pe Iisus din Nazaret!" Iisus le-a zis: „Eu sunt!" Martor ocular, Ioan ne explică: Când le-a zis Iisus: „Eu sunt", ei s-au dat înapoi, şi au căzut jos la pământ (Ioan 18:5, 6).

Dar în cazul Domnului Iisus nu este vorba de un arest, ci de o predare: El i-a întrebat din nou: ,,Pe cine căutaţi?" „Pe Isus din Nazaret," I-au zis ei. Iisus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă" (Ioan 18:7, 8). Și Scriptura înregistrează că „au prins deci pe Iisus, şi L-au legat."

Însă lumina luminează chiar și arestată, transformă absurdul în sublim: deși atacat, Iisus se gândește în primul rând la cei de lângă el – în momentul arestului, cere ca ucenicii să fie lăsaţi liberi şi vindecă un atacator; pe drumul crucii Se gândește la păcatele celor ce-L plâng; la crucificare Se roagă pentru cei care Îl schingiuiesc; pe cruce Se îngrijește de mama Lui, iar moartea Lui convinge un păgân de Dumnezeu.

Seismul acelei zile a făcut-o să se numească Vinerea Mare – cea mai mare zi de Vineri, ziua în care lumina a fost arestată și ziua care s-a făcut întuneric. Oamenii iubeau întunericul mai mult decât lumina. Când cineva este arestat, aceasta se face în numele unor idealuri care trebuie păstrate. Liderii locali conchiseseră că uciderea Domnului Iisus era o decizie politică necesară. El răsturna ordinea preexistentă, deoarece integritatea Lui absolută anula autoritatea clădită cu compromis. Puritatea Lui lumina incomod întunericul la adăpostul căruia omul se săvârșea cu păcat felicitându-se pentru inteligenţă. Dar întâlnindu-se cu lumina absolută întunericul se dizolvă.

Privind lumea, întunericul încearcă și astăzi să aresteze razele oriunde apucă să apară. Privind însă Mântuitorul, în societatea care venerează obscurul, își întunecă limba și ochii, vă propun cuvinte din Cuvânt – traducerea „luminii din Lumină” pentru a ni se reoferi zilei lumina.

Încerc, măcar de Paşti, să îmi imaginez o Românie în care Lumina lui Iisus ne va lumina ca s-o dăruim mai departe. Depinde de câţi o primim. 

Laurenţiu Nistor predă Misiologie la Institutul Teologic Adventist (Cernica), unde activează și ca bibliotecar.