Trăim cu impresia că marile lucruri sunt cele care ne schimbă fundamental viaţa, însă, de fapt, deciziile de câte o secundă, în care spunem „Da” sau „Nu” în capul nostru și pe baza cărora unele lucruri mari se întâmplă, iar altele mor în gând, sunt cele care ne schimbă fundamental viaţa.

De la o secundă la următoarea este intitulat filmul documentar realizat de bine-cunoscutul regizor german Werner Herzog, pentru o campanie care are scopul de a salva vieţi. Deși nu este ușor de urmărit din punct de vedere emoţional, brutalitatea mesajului contribuie esenţial la efectul pe care îl va avea în cele peste 40.000 de școli și alte sute de agenţii guvernamentale unde va fi difuzat.

Este un film despre o nouă cultură care a răsărit din epoca digitală în care trăim, despre un fel de automatism egoist primar și efectele lui și despre uimitoarea capacitate de a ierta. Din cele peste 1 milion de accidente anuale care implică folosirea telefonului mobil la volan, Herzog prezintă doar 4 cazuri. Ele ar trebui să ajute șoferii să își învingă acel impuls care îi face să fie încrezători în ei înșiși deși nu au niciun motiv, dar riscă, în schimb, vieţile celor din jur.

Cam 77% dintre tinerii adulţi americani sunt încrezători că pot conduce în siguranţă în timp ce stau și pe telefon, iar 55% dintre ei cred că este chiar ușor să trimită mesaje în timp ce conduc. Realitatea este, de fapt, că timpul minim pentru a trimite un mesaj la volan este de 5 secunde, timp în care o mașină care merge regulamentar poate parcurge o distanţă de câţiva zeci de metri fără ca șoferul să își ridice ochii din telefon, crescând de 23 de ori probabilitatea producerii unui accident. Dar nu toţi șoferii sunt atât de rapizi încât să se încadreze în 5 secunde și nici nu se opresc la un mesaj, ci poartă o întreagă conversaţie, își verifică e-mailul sau intră pe internet. Cele patru relatări din documentar îi vor face pe unii să se răzgândească înainte de a mai pune mâna pe telefon la volan.

„Îl ţineam pe fratele meu de mână și, într-o secundă, mâna mea a fost goală”, cu această declaraţie începe prima poveste. La 8 ani, viaţa lui Xzavier a fost redusă la un scaun cu rotile și la ventilatorul care îl ţine în viaţă, după ce a rămas paralizat de la diafragmă în jos. Vinovata este o tânără care conducea neatent în zona rezidenţială, care nu a oprit la 4 semne consecutive de „STOP” și care se uita la telefon când mașina l-a dezlipit pe Xzavier de sora lui, chiar în momentul în care punea piciorul pe trotuar. Tânăra nici nu l-a văzut, nici măcar nu a pus piciorul pe frână.

„Nici măcar nu îmi mai aduc aminte ce scriam, atât de important era”, spune acum Reggie Shaw, despre mesajul pe care îl scria în momentul în care a cauzat un accident în lanţ, în care au murit doi oameni. Reggie, ca mulţi alţi tineri, prefera să trimită mesaje decât să vorbească la telefon cu prietenii și nu i se părea nici prea greu și nici prea riscant să o facă la volan. „În timp ce conduceam, am decis că era mai important ca eu să scriu un mesaj decât erau acei doi bărbaţi pentru familiile lor. Cât de egoist am fost să iau acea decizie!”

După 7 ani, durerea de a fi cel care a ucis doi oameni nu este mai mică, ci, dimpotrivă, este mai clară. După sute de ori de rememorare și retrăire a acelor momente, Shaw spune că accidentul ar fi putut fi prevenit și că nu există niciun alt fel de a privi această situaţie: „Pun jos telefonul și salvez vieţile celor doi bărbaţi, e atât de simplu. Vreau ca oamenii să se uite la mine, la ce am făcut și să își propună să nu fie ca mine.”

Shaw și-a dedicat restul vieţii vorbind public despre pericolele acestui obicei. Alături de el este Megan O′Dell, fiica unuia dintre cei doi bărbaţi care au murit în accident. La 7 ani de la tragedie, încă are coșmaruri în care visează despre momentul în care tatăl ei a dispărut din viaţa ei, iar ea asista neputincioasă. Când Shaw și-a primit sentinţa, Megan a povestit despre nunta ei și momentul în care a trebuit să pășească singură spre altar, pentru că tatăl ei nu era acolo. „Tu mi l-ai luat”, i-a spus lui Shaw la tribunal. L-a urât în acel moment și pentru mult timp după, însă amintirea tatălui ei și convingerea că el l-ar fi iertat o mustrau tare. Nu a avut ce să facă decât să-și propună să îl cunoască pe bărbatul care i-a ucis tatăl și să ajungă să îl ierte. Acum a ajuns să îl și ajute în activitatea lui, iar pentru amândoi durerea este mai ușoară, pentru că este împărţită. Rămâne totuși o durere nenecesară, ce ar fi putut fi evitată printr-o decizie de o secundă.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.