Astăzi este aniversarea a 13 ani de la atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene din New York. Cu siguranţă acum 13 ani priveam spre viitor și ne așteptam să fie mai bine de atât, căci, până la urmă, mai rău nici nu se putea. În aparenţă așa și este, însă realitatea de dincolo de aparenţă ne înfioară de-a dreptul.

Miercuri seara, președintele Obama a ordonat atacuri aeriene în Siria, o extindere a campaniei aeriene din Irak, unde au fost trimiși și 500 de soldaţi pentru a lupta împotriva grupului extremist Statul Islamic, care a ajuns deja cu campaniile de recutare până în Europa, Africa de Nord și Asia de Sud.

Astăzi, președintele american, care și-a asigurat mandatele jurând să pună capăt războaielor americane, va explica în faţa Congresului, dar și a tuturor oamenilor de rând, planul pentru distrugerea Statului Islamic. Ce înseamnă asta? Pe scurt, un război lung. Oficialii americani se pregătesc pentru cel puţin trei ani, dar este foarte posibil ca Obama să plece de la Casa Albă fără să fi încheiat acest capitol pentru SUA.

Tot astăzi au loc demonstraţii în Barcelona, Spania, capitala regiunii Catalonia, pentru a se ţine un referendum în care să se decidă independenţa regiunii. Scoţia fierbe și ea în aceeași oală, cerând independenţă de la Marea Britanie, iar acest gând și l-au exprimat și cei din Veneţia, Italia.

La o săptămână după ce liderii NATO s-au întâlnit pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, situaţia continuă nestigherită, Vladimir Putin răspunzând la sancţiunile economice cu ameninţări despre o înarmare și mai acerbă a ţării.

La acest punct am mai putea să aducem în discuţie epidemia de Ebola, pe care nimeni nu reușește să o oprească, am putea vorbi despre războiul civil din Siria, despre problemele din Egipt, despre gruparea Boko Haram care terorizează Africa, despre înmulţirea sentimentelor naţionaliste și extremiste și revenirea atitudinilor antisemite în Europa, despre rasismul din SUA și tot nu am reuși să rezumăm starea lucrurilor pe glob.

În general, președinţii și liderii politici folosesc o retorică calmă, pentru a nu panica populaţia. De aceea, atunci când Secretarul Apărării Statelor Unite spune într-o conferinţă de presă că „lumea fierbe peste tot”, iar un alt lider al Senatului spune că „lumea este într-un haos, cum nu a fost niciodată în timpul vieţii mele”, știi că ceva se întâmplă, ceva mare.

E cam greu să concluzionezi cu: „Eh, trec toate! Noi să fim sănătoși.” Și atunci ce facem? Ne panicăm, ne împachetăm lucrurile, ne luăm adio de la lume și ne retragem în munţi? În primul rând, pentru creștini acesta nu este un timp de panică, pentru că există asigurarea veșnică că lucrurile sunt sub control, deși nouă ni se pare că trăim în haos și sălbăticie necontrolată și nu avem imaginea de ansamblu. Oamenii se gândesc automat la viitor, dar cine controlează viitorul? Vreun președinte, vreo armată, vreo grupare teroristă? A fost cineva vreodată în istorie stăpân pe un timp, altul decât al vieţii sale?

În al doilea rând, pentru creștini acesta nu este un timp pentru retragere, ci pentru răbdare și constanţă. Dar nu este un timp de așteptare pe care trebuie să îl petrecem retrași într-un cocon, la adăpostul religiei noastre, suntem făcuţi să fim în lume, fiinţe sociale, și trebuie să fim așa până la sfârșit.

Nu trebuie să ne tulburăm, dar trebuie să ne pese. Nu putem să reparăm lumea, dar nici nu putem sta ascunși, privind suferinţa altora. Nu trebui să trăim cu frică, dar trebuie să trăim cu un sentiment al urgenţei.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.