De ceva vreme câştig într-una la tot felul de loterii. În ciuda faptului că nu particip, câştig, câştig, şi iar câştig! Nu cumpăr lozuri! Nu trimit răspunsuri! Nu mă înscriu la tombole! Dar câştig. Ceva de speriat... Dacă aş fi ridicat toate premiile câştigate, aş fi fost deja miliardar.

Nu demult, am fost anunţat prin mail că l-am moştenit pe un aristocrat bătrân şi anonim, de peste mări şi ţări, care nu ştiu de ce – că n-am înţeles prea bine – lăsase cu gură de moarte ca toată averea lui (conacul, banii, bijuteriile şi caii de rasă) să îmi revină mie. Eu unul habar nu aveam de acest unchi al meu, dar el a insistat pe patul de moarte că-i sunt nepot şi că banii şi dividendele trebuie să îmi revină. Evident, pentru acte şi nişte mizilicuri d-astea trebuia să trimit o sumă neînsemnată – în raport cu moştenirea – la o adresă de departe.

N-aş fi scris despre acest subiect, dacă nu aş fi văzut recent o ştire despre nişte pensionari amărâţi, traşi pe sfoară de câţiva „isteţi” care îi îmbrobodeau cum că ar fi câştigat excursii la clasa I pe nu ştiu unde, şi pentru care trebuiau să plătească diverse sume în vederea întocmirii actelor necesare. Bieţii bătrâni, cu gândul la Hawaii, au rămas cu buza umflată, fără puţinii bani de medicamente sau de pâine pe care îi aveau.

Este interesant de ştiut resortul care îi determină pe unii să cadă în astfel de plase, întinse, la urma urmei, cu destulă stângăcie. În primul rând, ar putea fi vorba despre credulitatea aproape proverbială a românilor. De la faimosul Caritas la vrăjile de făcut/desfăcut dragoste, de la soluţiile şi cremele care îţi redau podoaba capilară la speranţele că un politician sau altul va scoate ţara din prăpastie, de la icoanele făcătoare de minuni la tot felul de guru care să ne înveţe cum să facem bani cu găleata, le-am testat pe toate.

Facem însă, în continuare, coadă la jocuri de bingo, la pariuri, cazinouri, lozuri în plic şi alte soluţii uşoare pentru problemele vieţii. Ajung astfel la „în al doilea rând”, adică la a doua cauză care ne face o pradă atât de uşoară în mâinile celor care ne promit marea cu sarea. Indiferent de vârstă (nu contează că sunt vârstnici sau tineri), mulţi români par să-şi dorească succesul care nu presupune muncă, efort, răbdare sau perseverenţă. O moştenire picată din cer sau un câştig fabulos la loterie par mai de dorit când alternativa este munca.

Dacă e să ne orientăm după Biblie, observăm că soarta omului este să-şi scoată hrana, cu trudă, din pământ (Geneza 3:17-19). De fapt, chiar şi înainte de căderea în păcat, în grădina mirifică a Edenului, omul avea datoria „să lucreze” grădina (Geneza 2:15). Câştigul uşor, nemuncit, e tentant. Riscăm însă să ne alăturăm lui Lefter Popescu, învârtindu-ne în jurul Foişorului de foc şi bălmăjind la nesfârşit: „Viceversa!”