De curând, Banca Naţională a emis o monedă de argint care poartă chipul lui Miron Cristea (1868-1939), primul patriarh al BOR, din 1925, senator, regent (1927) şi prim-ministru din 1938, membru al Academiei Române. Dezbaterile s-au născut imediat.

Radu Ioanid, director al Programului Internaţional de Arhive de la Centrul pentru Studii Avansate în domeniul Holocaustului, de pe lângă Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, a fost şocat de decizia BNR, care ignoră faptul că fostul om politic (şi religios pe deasupra!) a avut un rol nefast, hotărând retragerea cetăţeniei şi deportarea a 225.000 de evrei (cam 37% din populaţia evreiască a României interbelice). Măsura aceasta extremă era implementarea unui proiect de lege al Guvernului Octavian Goga.

La 29 iulie, domnul Ioanid a trimis domnului Isărescu şi la Associated Press, o scrisoare prin care cere ca BNR să retragă moneda. Visul românului de cinci bani s-a împlinit între timp: astăzi au rămas doar vreo 6.000 de evrei în ţară, şi nu puţini români neagă holocaustul „românesc" (Se estimează moartea a 300.000 de evrei şi romi în regimul fascist antonescian-legionar). Evreii români s-au alăturat acestui protest.

Măsurile antisemite ale lui Miron Cristea urmăreau, chipurile, să „asigure drepturi etnice predominante românilor". La 18 August 1937 a publicat o declaraţie care chema naţia română să "lupte împotriva paraziţilor evrei" care au răspândit „epidemia corupţiei" în toată ţara, şi că românii au „o datorie naţională, patriotică" de a se proteja împotriva evreilor". (…)

Iniţial, patriarhul fusese tolerant faţă de evrei, ba chiar protestase în 1928, când nişte studenţi români au atacat şi profanat sinagogi, amintindu-le acestora „regula de aur" a Mântuitorului („Faceţi altora ceea ce aţi dori să vă facă ei" – Luca 6:31). În acelaşi timp, patriarhul a salutat ideile Gărzii de Fier, care se identifica cu idealurile romantice naţionalist-ortodoxe, şi care a fost îmbrăţişată de foarte mulţi preoţi. Pe măsură ce Garda devenea mai puternică decât Biserica, patriarhul s-a opus legionarilor (1937) pe criterii politice, dar şi-a păstrat aceeaşi retorică antisemită şi xenofobă. În numai câţiva ani de botez politic, patriarhul a reinterpretat regula de aur: „Datoria unui creştin este să se iubească mai întâi pe sine şi să se asigure că nevoile lui sunt satisfăcute. Numai după aceea poate el să-şi ajute aproapele… De ce nu ne-am descotorosi de aceşti paraziţi [evrei] care sug sânge de român creştin? Este logic şi sfânt să reacţionăm împotriva lor."

Ziarul Epoca a criticat implicarea politică a patriarhului, acuzându-l că încearcă să joace rolul lui Rasputin, în camarila Palatului. Ca urmare, ediţia a fost confiscată de poliţie, iar birourile redacţiei au fost vandalizate de huligani. Profesorul Nae Ionescu l-a criticat de asemenea în presa vremii pe patriarh, care a reacţionat comandând iconarului Belizarie să picteze un anumit diavol de pe pereţii catedralei Patriarhiei, cu faţa filozofului Nae Ionescu. (…)

BOR a răspuns că „unele" dintre acuzaţiile aduse la adresa patriarhilor istorici români, „au fost deja respinse de către istorici bine documentaţi, iar altele rămân doar simple speculaţii şi acuzaţii nefondate, abordări mai degrabă ideologice, decât ştiinţifice." Ca şi cum politica istorică a BOR faţă de minorităţi ar fi fost mai degrabă ştiinţifică decât ideologică. Ca şi cum ar fi un mare secret că nu puţini clerici români au simpatizat cu variante româneşti de nazism, verde sau roşu, trecând peste cadavre de evrei, de sectanţi, de greco-catolici şi chiar de ortodocşi. Dar sacrificiul a meritat: a rămas instituţia care ne botează, ne împărtăşeşte, ne cunună şi, în final, ne îngroapă… (…)

(n.r. – Acesta este doar un fragment din articolul pe care ST îl va publica în ediţia tipărită în luna septembrie)