Florin Lăiu

În perioada comunistă, în faţa tăvălugului numit catedră, ne pomeneam uneori opunând rezistenţă, în numele unui singur crez, indiferent de confesiune: Dumnezeu există, altminteri Universul şi viaţa nu se pot explica pe cinstite.

A trăi o zi după planul lui Dumnezeu este o idee bună pentru început. Dar a învăţa să trăiești o astfel de zi în fiecare zi este altceva.

În seara patimilor Sale, Iisus le promisese discipolilor Săi: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi!" (Ioan 14:1-3). Şi S-a ţinut de cuvânt.

Puţini sunt cei care nu au auzit nimic despre Iisus, deşi se spune că ar exista şi creştini care nu deosebesc figura simbol a creştinismului de semnul plus. Dar jertfa lui Iisus şi rosturile ei sunt asociate adesea doar cu ceva mai mult decât un mit frumos, un act de nedreptate, o realitate abstractă şi...

Biblia este scrisă într-o bună măsură de profeţi și este plină de descoperiri profetice. De cele mai multe ori, aceste descoperiri sunt despre taine ale trecutului și ale prezentului, la care nu am putea avea acces pe altă cale.

De-a lungul secolelor s-au creat tensiuni puternice, dar artificiale, între Evanghelia lui Pavel (clamată în special de Augustin și de mulţi protestanţi) și „legalismul” scriitorilor biblici Iacov, Petru, Iuda etc., cu care s-au apărat, de regulă, teologii catolici și ortodocși. Miza acestor tensiuni este autoritatea poruncilor lui Dumnezeu și, prin urmare, datoria sau obligativitatea ascultării...

Grigore I cel Mare a fost considerat un mare sfânt, unul dintre cei şase părinţi apuseni ai Bisericii, primul călugăr devenit papă şi unul dintre cei mai importanţi papi.

Cea mai grea persecuţie însă, un adevărat război de exterminare a creştinismului, a avut loc pe o durată de zece ani (303-313), timp în care s-au succedat nouă împăraţi.

Avem religii, nu „religia“. Dar dacă există o religie adevărată, care să respecte adevărul, libertatea și inteligenţa, mitul miturilor se prăbușește.

Pe temeiul unor vechi evanghelii ascunse, necanonice, unii erudiţi comerciali şi sfertodocţi propagă descoperiri senzaţionale, de fapt speculaţii vechi şi noi ale tăcerii Bibliei asupra unor aspecte ale vieţii lui Iisus.

Mișcarea unitariană s-a definit ca fiind o mișcare minoritară marcantă, sub influenţa umanismului. Numele de unitarieni vine de la credinţa într-o singură Persoană divină, asemenea evreilor și islamicilor, în opoziţie cu doctrina Trinităţii. Dar non-trinitarianismul nu este singurul și nici cel mai important principiu al acestei mișcări. În istoria creștinismului au existat și alte mișcări și...

„Religia este ce am eu în suflet. Ce este acolo, nu-ţi poate lua nimeni. Dar în spaţiul public trebuie să ne conformăm...“

Scenariul din Apocalipsa (capitolele 13 și 17) se referă la o ordine mondială, dar aceasta cu greu ar putea fi numită „nouă”. Este mai degrabă o revenire la o veche ordine istorică, dar de data aceasta, cu un succes mondial nemaiîntâlnit. 

Limbajul lui Iisus era potrivit cu conţinutul Lui, astfel că vorbirea criptică era o adaptare polivalentă la mintea omului de atunci și de acum.

Titlul articolului lui Daniel Burke, publicat de Religion News Service în aprilie 2013, pe marginea celei de-a 150-a aniversări a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (1863-2013), subliniază paradoxul acestui eveniment: „La vârsta de 150 de ani, adventiștii încă se roagă pentru apocalipsă.“

Credinţa mi-a adus nu doar sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, ci și dovezi că El răspunde cererilor noastre. Astfel, s-au întărit și celelalte motive pentru care cred.

„Sufletul” este un termen cu totul special. Din lipsă de spaţiu, nu-l tratăm aici filosofic sau știinţific, ci exclusiv în contextul teologiei biblice. Ba încă limităm și mai mult abordarea: numai din punct de vedere lingvistic, pe scurt.

Invocarea dreptăţii este refrenul întregii istorii, cu mare ecou în Biblie. Toţi visăm un happy-end şi o judecată dreaptă, cât mai curând. Cerul însuşi se miră că Dumnezeu întârzie cu sfânta dreptate. Dar în timp ce unii o aşteaptă, alţii ucid până şi gândul că ar putea veni.

Pe vremea când neamul Israel îşi petrecea robia în Ta Kemet (Ţara Neagră), iar prinţul Moşé, marele scrib, aciuat în tribul nord-arabic Madian, asculta la foc de tabără poveştile chervangiilor, o istorie neobişnuită i-a atras atenţia. Povestea unui alt prinţ, care dintr-o dată pierduse totul, ca şi el.

Judecata lui Dumnezeu este cea mai mare demonstraţie a dreptăţii lui Dumnezeu în univers – cealaltă parte a medaliei care poartă efigia Crucii. La Dumnezeu, „harul și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”1 (Psalmii 85:10).

În dreptul meu, l-am salutat respectuos cu „sărut-mâna, părinte!”, la care sfinţia sa mi-a întins icoana ca s-o sărut. I-am cerut scuze, explicându-i că nu sunt ortodox. „Da’ ce ești?” „Sunt protestant!”. „Aha! Bine, numai ateu să nu fii!”.