Viaţa familiei, în media, ne târăşte între labirintul divorţului soţilor Monica și Irinel Columbeanu sau Oana Zăvoranu și Pepe, nunta prinţului William al Marii Britanii și potopul de reality showuri de prost gust și proastă reputaţie. Cu cât mai scandalos, cu atât mai bine.

Căsătoria este instituţia care alătură două persoane „sub influenţa sentimentelor cele mai violente, nebuneşti, înşelătoare şi trecătoare. Şi li se cere să promită sub jurământ că vor rămâne în această condiţie exaltată, anormală şi epuizantă până ce moartea îi va despărţi.”

Ironia definiţiei de mai sus, aparţinând dramaturgului irlandez George Bernard Shaw, exprimată la mijlocul secolului XX, ar fi fost foarte greu de înţeles sau gustat în secolele anterioare. Pentru o perioadă îndelungată înainte de G.B. Shaw era de neconceput ca oamenii să se căsătorească pe o bază atât de „fragilă” sau „iraţională” ca iubirea.

 

A-ţi iubi soţul/soţia prea mult este o formă de „adulter”, o trădare a obligaţiilor patriotice sau religioase, credeau filosofii Romei antice și teologii de mai târziu. Forma cea mai pură de dragoste este prietenia între doi bărbaţi, postula Grecia antică. În China, filosofii confucianişti plasau dragostea dintre soţ şi soţie pe locul doi de jos (!) în sus al listei celor mai importante legături de familie, relaţia dintre tată şi fiul cel mare fiind cel mai sus în ierarhie. Creştinii secolelor al III-lea şi al IV-lea, până târziu în Evul Mediu, priveau căsătoria ca iremediabil „murdărită” de prezenţa relaţiilor sexuale. În conformitate cu învăţăturile bisericii medievale, fecioarele erau pe primul loc la sfinţenie, văduvele pe al doilea, iar femeile măritate pe un îndepărtat loc trei.

 

Tumultuoasele schimbări sociale din anii 1790 au marcat şi primele apropieri de ceea ce mulţi oameni consideră a fi rolul tradiţional al căsătoriei – oferire de dragoste, fidelitate, intimitate şi împlinire reciprocă. Reacţia conservatorilor timpului a fost că dragostea va fi sfârşitul căsătoriei. În următorii 150 de ani, efectele previzibile ale the love revolution au fost totuşi frânate de dependenţa economică a femeilor de bărbaţi, de lipsa controlului naşterilor sau de ostracizarea socială a copiilor nelegitimi. Însă, începând cu anii 1960, toate aceste restrângeri ale alegerii individuale în căsătorie au încetat în mare măsură.

 

Sociologii consideră că stabilitatea familiei era asigurată tocmai prin faptul că, pe parcursul acestor secole, cultura timpului nu cerea căsătoriei să ofere dragoste, împlinire reciprocă, respect şi alte beneficii asemănătoare1. Se consideră astfel că, imediat ce dragostea a devenit forţa şi motivul principal al căsătoriei, oamenii au început să invoce dreptul de a rămâne singuri, dacă nu au găsit-o, sau să divorţeze, dacă dragostea s-a terminat. În consecinţă, în lumea modernă şi postmodernă, love or no love, căsătoria deja nu mai reprezintă modul principal prin care societatea reglementează sexualitatea, rolul de părinte sau diviziunea muncii între femei şi bărbaţi, iar familia devine încet, dar sigur, un grup social cu o tectonică tot mai periculoasă.

Societatea românească se aliniază treptat trendului familial al secolului XX, întârzierea percepută a procesului având mai degrabă cauze istorice decât socio-psihologice. Amploarea şi intensitatea acestor schimbări este direct proporţională cu rolul crescând al culturii media, care domină timpul liber al românilor, modelând opiniile politice şi comportamentele sociale şi oferind materiale din care oamenii îşi croiesc imaginea sau identitatea.

 

Prin puterea subjugatoare a paginii tipărite sau a camerei de filmat, cultura media a ajuns să domine viaţa de zi cu zi, servind ca fundal ubicuu și, adesea, ca prim-plan pentru atenţia şi activităţile noastre. Sau, mai grav, pentru valorile noastre.

În acest context, viaţa familiei românești capătă o reprezentare mediatică distorsionată, care ne târăşte hipnotic când la nunta prinţului William al Marii Britanii, când în labirintul divorţului soţilor Columbeanu sau Oana-Pepe. Cu cât mai scandalos, cu atât mai bine. Pare o imagine alb-negru care stabileşte, simplist, doar două coordonate pentru relaţia de cuplu: căsătoria şi divorţul. În secvenţialitate absolută, total previzibilă.

Care sunt explicaţiile? Interesele de ordin economic şi politic din infotainment-ul de astăzi, care comandă panes et circenses? Sau, mai nobil, o fi vorba despre un caz de ridendo castigat mores, un pamflet extins care îşi propune să stigmatizeze prin comic aberaţiile contemporaneităţii? Sau „băi mediatice” pentru celebrităţi intrate în con de umbră?

Este evident că astfel de cazuri constituie vârful de aisberg al unei mentalităţi deja cristalizată în societatea românească, împinsă de media tot mai mult spre superficial și mercantil. Că doar cu televizorul educăm acum poporul… Un exemplu foarte cunoscut este serialul Familia Bundy (Married with Children), unul din sitcom-urile cu cea mai mare audienţă internaţională, care prezintă hilar fenomenul familiei disfuncţionale din zilele noastre. Cele unsprezece sezoane ale sale au exploatat cu succes distilarea îngrijorătoare a valorilor familiei actuale, instituţie în derivă în lumea postmodernă. Inclusiv cea românească în care continuă seria producţiilor media, de mare sau mică anvergură, care subminează valorile fundamentale oricărei societăţi, fie subtil şi seducător, fie grosolan şi obraznic, erodând sistematic binele, frumosul, adevărul.

Familia este unul dintre câmpurile de luptă vizate de (de)formatorii de opinie actuali. De aceea produsele media trebuie receptate critic. Ba chiar trebuie luată poziţie (în toate formele manifeste posibile) faţă de cele care răstoarnă valorile familiei, prin diluarea sau distrugerea lor. Mai important însă, este vital să ne concentrăm pe adevaratele valori, să le căutăm acolo unde există: în artă – literatură, pictură, muzică, teatru şi film – de calitate, în natură, în cultivarea de relaţii profunde cu oamenii de bine.

Şi, mai presus de toate, într-o relaţie plină de miez cu Cel care este Binele, Frumosul şi Adevărul, cu Dumnezeu. Singurul care poate transforma apa sălcie a relaţiilor în vin dulce şi parfumat, mai bogat pe măsură ce trec anii. Atunci, şi povestea de dragoste a familiei va avea sfârşit fericit. Până la adânci bătrâneţi.

Iulia Drăghici este Asistent universitar la Universitatea Româno-Americană şi predă Business English.  

 

1 Stephanie Coontz, For Better, For Worse – Marriage Means Something Different Now, www.washingtonpost.com, 1 mai 2005