Presa s-a amuzat într-o vreme pe seama pantofilor roşii ai papei Benedict XVI, despre care s-a presupus că sunt de la Prada, din Milano. Noi ne-am amuzat de gestul lui Munthadar al-Zeidi, jurnalistul irakian care a aruncat cu pantofii spre Bush Jr. Dincolo de episoadele funny, pantofii rămân martorii călcaţi în picioare ai decadenţei şi parvenitismului.

Încălţămintea trădează multe despre (in)cultura în care trăim, despre obiceiurile locului, dar mai ales despre noi înşine. Uitându-se la pantofii pe care îi purtăm, cineva ar putea să emită pronosticuri destul de exacte despre nivelul de educaţie, statutul social, preocupările cotidiene şi gusturile noastre. Presa s-a amuzat într-o vreme pe seama pantofilor roşii ai papei Benedict XVI, despre care s-a presupus că sunt de la Prada, din Milano. Noi ne-am amuzat de gestul lui Munthadar al-Zeidi, jurnalistul irakian care a aruncat cu pantofii spre Bush Jr. (copii, să nu încercaţi aşa ceva acasă!). Dincolo de episoadele funny, pantofii rămân martorii călcaţi în picioare ai decadenţei şi parvenitismului.

 

În alte secole – de alzheimerică amintire – când încălţările nu erau produse pe bandă rulantă, ci în atelierele meşteşugăreşti, oamenii simpli purtau ani de zile aceeaşi pereche de pantofi, iar uneori chiar toată viaţa. Se pare că unii îi lăsau moştenire copiilor. Că situaţia nu mai este nici pe departe cum a fost în moşi, strămoşi o dovedesc colecţiile personale de pantofiori, săndăluţe, espadriluţe şi cizmuliţe ale unei categorii sociale (născută sau făcută?) din care mulţi râvnesc să facă parte. Ne amintim colecţia Imeldei Marcos (fostă primă doamnă a Filipinelor). După ce soţul ei a fost înlăturat de la putere, a ieşit la iveală stilul extravagant al Imeldei care avea în dulăpior peste 1.000 de perechi de încălţăminte. „Încălţările spun întreaga istorie a umanităţii. Totul e acolo, de la pieile animalelor pe care preistoricii care locuiau în peşteri şi le înfăşurau în jurul picioarelor până la cizmele high-tech purtate de astronauţi", spunea Sonja Bata, fondatoarea Muzeului Bata Shoe din Toronto (cel mai mare muzeu dedicat pantofilor, din lume).

 

Se vorbeşte, de pildă, despre pantofii domniţei Gaga (artistă de renume internaţional), cu forme diforme care depăşesc limitele neconvenţionalului şi care fac din ridicol un trend. În timp ce confuzia dintre Schopenhauer şi Schumacher devine frecventă, tot mai mulţi ştiu precis că Alexander McQueen, Jimmy Choo şi Manolo Blahnik sunt branduri în lumea… pantofilor. Blahnik, supranumit „regele pantofilor", a vândut mii de pantofi obişnuiţilor lumii vagamondene, actorilor şi răsfăţaţilor din lumea (ne)bună. Referindu-se la creaţiile sale, Blahnik le-a numit (în glumă, deşi noi am luat-o chiar în serios): „pantofii mei stupizi". Dacă în generaţiile anterioare, pantofii indicau deosebirile sociale, în sensul că săracii umblau desculţi, încălţămintea fiind un accesoriu de lux pe care şi-l permiteau oamenii cu stare, astăzi, încălţămintea indică perspective materialiste asupra vieţii şi aspiraţii retrograde. S-ar putea crede că unii trăiesc doar ca să se încalţe. În timp ce copiii din lumea a treia trăiesc cu un dolar pe zi, occidentali cu minte de clasa a III-a îşi cumpără pantofi care costă 2.500 $ sau chiar mai mult. Iar asta spune mult. Vorba ‘ceea: spune-mi cu ce te încalţi, ca să-ţi spun încotro mergi.