Noul logo al ST ne sugerează, pe drept cuvânt, să stăm cu ochii pe ceas. Este un cadran transparent, pe care-l putem suprapune diferitelor evenimente și tendinţe din lumea noastră. Privim încotro ne îndreaptă acele ceasornicului. Și ce urmează? Să declarăm în ce ceas al istoriei ne aflăm? Destul de tentant – și destul de hazardat. Timpurile rămân, totuși, în grija Creatorului și Stăpânului timpului.

Câteva cuvinte destul de cunoscute între cei care privesc la ceas vin dintr-o scrisoare a marelui teolog și misionar Pavel din Tars: „Să știi că, în vremurile din urmă, vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … nemulţumitori.”

Nu este greu de constatat că acele cadranului indică o realitate curentă. Dar ceea ce înţeleg pentru mine este ca, în loc să trag de acele cadranului profetic și să le îndrept, acuzator, spre ceilalţi, să răspund chemării morale implicite și să fiu mulţumitor, să cultiv recunoștinţa, să dau creditul cuvenit celor care au trudit pentru cumpărăturile pe care le-am făcut și pentru aceste sărbători, celor care au pus, cu sudoarea frunţii, pe farfuria mea o felie de pâine, un măr și atâtea alte bunătăţi.

Doar să mă gândesc puţin, și felia mea de pâine este plămădită cu munca a mii de oameni: mineri din Argentina și sondori din Golf, siderurgiști de la Galaţi și strungari de la Brașov, tractoriști din Lunca Dunării, morari, brutari și șoferi din preajma orașului meu (evident, lista a sărit peste o mulţime de operaţii și peste cei care le-au îndeplinit cu hărnicie, cu efort, cu lacrimi).

Măcar câteva secunde de pregătire a inimii înainte de prima mușcătură din felia de pâine, banala și dispreţuita felie de pâine, îi vor da cu totul altă valoare și altă savoare, vor modifica ritmul mișcărilor instinctive cu care o mestec, vor pregăti stomacul pentru a primi cu cinstea cuvenită bolul, vor anticipa o digestie performantă, și vor crea o satisfacţie aparte a inimii. Cel puţin ultimului participant la acest incredibil lanţ uman care îmi aduce o mirabilă felie de pâine voi putea să îi mulţumesc (soţia sau mama mea, sau bucătarul cantinei școlii unde învăţ).

Și, în funcţie de alegerea de a crede că, dacă există un capăt final al acestui lanţ al servirii, trebuie să existe și unul de început, mai mare decât cel final, va fi acolo și o privire luminoasă spre sus și o rugăciune. Felia de pîine, bucheţelul de broccoli sau ghiveciul rumenit tocmai scos din cuptor vor deveni o legătură tainică între mine și miile de semeni de pe toată faţa pământului care au o părticică în masa mea, o comunicare solidă între Dăruitorul ceresc și primitorul recunoscător și fericit.

Când voi avea privilegiul să mai scriu pentru Semnele timpului, aș vrea ca acele ceasului să indice, în viaţa mea și a cititorilor, o stare de spirit care anticipează timpul fără ace de ceasornic, timpul recunoștinţei, timpul legăturii nemijlocite și neîntrerupte cu toţi cei care au îndestulat și îmbogăţit viaţa mea cu motive ale recunoștinţei.