O femeie de 30 de ani din Baia Mare a fost accidentată pe o trecere de pietoni și a ajuns în comă, având nevoie urgentă* de o transfuzie de sânge. Medicii s-au văzut în imposibilitatea de a acţiona în urma intervenţiei părinţilor pacientei. Familia aparţine Organizaţiei Religioase (nu sectei!) Martorii lui Iehova, recunoscută de Guvernul României. Conform doctrinelor acestei organizaţii, membrii ei nu acceptă transfuzia de sânge.
Pentru un ziarist care, între scandaluri politice și can-can-uri cotidiene, se izbește de un astfel de caz, totul pare nemaivăzut. Bineînţeles că știrea a capătat dimensiuni șocante: „Se întâmplă în România…" titra Realitatea TV. Să fim serioși, se întâmplă și la alţii. „Caz fără precedent la spitalul…", anunţă B1TV. În schimb Adevărul o citează pe șefa secţiei de hematologie a spitalului local care spune că anual se confruntă cu cel puţin șase cazuri de acest fel. „O lasă să moară din cauza religiei", concluzionează într-un titlu Libertatea, cu o gravitate ce nu mă înduioșează. Iar Adevărul face un joc de cuvinte macabru „Secta care dăunează sănătăţii".
Pentru mulţi dintre noi, „iehoviștii" sau „martorii" sunt niște ciudaţi. Pe inversul titlului „Toţi sunt normali până ajungi să îi cunoști", am putea spune că toţi pot părea ciudaţi până ajungi să îi cunoști, să cauţi să îi înţelegi. Discriminarea lor (mai ales din partea… creștinilor) s-ar putea atenua dacă am ști că Ioan Ovidiu Sabău, celebrul fotbalist român este aparţinător al organizaţiei. La fel sunt sau au fost vedetele internaţionale din muzică, sport sau politică precum: Prince, Venus și Serena Williams, Ja Rule, Naomi Campbell, președintele american Einsehower, Geri Halliwell (Spice Girls). Desigur, cel mai cunoscut este Michael Jackson și familia Jackson.
Revenind la problema transfuziei, martorii lui Iehova consideră că porunca biblică de a nu consuma sânge are aplicaţie și în cazul tranfuziilor de sânge. Ilustrativ, un consumator de droguri își administrează doza cu aproximativ același efect, indiferent dacă o face prin sistemul digestiv sau prin cel circulator (prizare sau injectare). Criticii creștini vor spune că martorii se călăuzesc după porunci selective din Vechiul Testament. Pe site-ul lor oficial apare însă nu doar trimiterea din Geneza 9 sau Levitic 17, ci și cea din Noul Testament, Faptele apostolilor capitolul 15. Personal cred că analogia folosită de ei este deplasată, iar textul biblic nu are deloc această aplicaţie. Deci, da. Eu aș accepta transfuzia!
În același timp însă, nimeni nu se îndoiește de faptul că orice transfuzie de sânge vine cu riscuri. Hepatita sau HIV nu sunt noutăţi în domeniu, iar martorii lui Iehova sunt instruiţi asupra faptului că există soluţii alternative în cazurile în care e nevoie de sânge. Pe site-ul oficial ei recunosc că cele mai multe probleme apar atunci când sunt implicaţi copiii, dar nu se feresc să discute problema și în termeni radicali, întrebând „a cui alegere și a cui conștiinţă sunt la mijloc?" În SUA problema apare și în dreptul medicilor, care refuză să trateze astfel de pacienţi, fiind convinși de riscurile majore la care sunt supuși.
Mergând până la capăt, rămâne inviolabil dreptul pacienţilor de a alege modul de tratament. Conform unei statistici citate în New York State Journal of Medicine din 1988, 19% dintre pacienţi refuză un tratament sau altul, chiar dacă pentru 15% din cazurile respective este clar riscul pierderii vieţii. Avortul, transplantul, eutanasia reprezintă cazuri deosebite, în care sentinţa dată în faţa televizorului e apă de ploaie.
La auzul acestui caz deputatul PDL Alin Popoviciu s-a sesizat afirmând că va iniţia un proiect de lege care să scoată în afara legii cultele ce atentează la viaţa unei persoane. „Îi putem considera chiar criminali, care ar trebui să răspundă în faţa legii pentru crimă cu premeditare." Putem să vedem mai departe de acest caz? Cu doar câteva zile în urmă a apărut în presa noastră cazul unei fetiţe de 10 ani care nu a mai mâncat… de dorul mamei ei (nu erau „martori”). Și a murit în spital, după luni de zile de ventilaţie mecanică și alimentaţie artificială. Cele două cazuri îmi par similare. Rămâne întrebarea „A cui decizie și a cui conștiinţă?"
Dan Puric rememorează în „Omul frumos" o experienţă care vorbește clar despre diferenţele de înţelegere a creștinismului pe plaiurile mioritice. „Am intrat într-o zi într-o biserică. Era o biserică micuţă, improvizată, pentru că se lucra la biserica mare. Eram cu soţia şi, din cauza mirosului abundent de lumânări, tămâie, soţia a leşinat. M-am speriat, am luat-o în braţe şi am ieşit cu ea afară, pe iarbă. Nu ştiam cum să o trezesc, mă speriasem, era, poate, o cădere de calciu, ştiu eu ce. S-a trezit şi mi-a spus: dă-mi ceva să mănânc. Unde să fug eu duminica, când totul era închis? Am intrat în biserică, era în timpul Liturghiei, şi, în biserică, am găsit pâinile cu lumânări, dar şi-un pluton de babe care le păzea şi am rugat din suflet să-mi dea şi mie o bucăţică de pâine, că cineva se simte rău.- Nu-ţi dau, că nu e sfinţită,mi-a răspuns baba, cu autoritate, de parcă era parlamentar.- Dar, vă rog din suflet, eram disperat, doar o bucăţică…- Nu, că nu e sfinţită.Tot aşa mi-au răspuns cele zece babe.- Nu-ţi dau, că nu e sfinţită.Până s-a trezit unul şi-a zis:- Dă, fă, pâine, că-ţi trag una de te sfinţesc pe loc!
……………………………………………………………..
Iisus Christos i-a scandalizat pe drepţii vremii lui cerându-le nimic mai puţin decât să îi mănânce trupul și să îi bea sângele (Ioan 6:53). Același discurs (același!) l-a avut și în faţa ucenicilor, la cina cea de taină (Matei 26:26-28), cu diferenţa că ei au făcut-o, în simbol. Evident, nu era vorba de transfuzii, nici de canibalism sau vampirism, ci de părtășia cu Dumnezeu. În cuvinte mai clare: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viaţa pentru prietenii lui." (Ioan 15:13)
*Update: Pe 3 octombrie s-a anunţat că, din păcate, femeia a murit. Rămâne de văzut dacă procuratura va începe o anchetă și dacă părinţii vor fi socotiţi răspunzători, sub acuzaţia de omor din culpă.
